Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Un camin sigur pentru copilul tau_06

Campania de informare, conștientizare și responsabilizare a adulților „Un cămin sigur pentru coplilul tău” este sprijinită și de preoții care slujesc în Protopopiatul Darabani.

Recomandările și măsurile pe care trebuie să le adopte părinții sau bunicii astfel încât copiii să fie în siguranță, acasă, le-au fost prezentate în cadrul unei acțiuni de informare și educare preventivă.   

Astfel, începând de astăzi, la sfârșitul fiecărei slujbe religioase, asemeni preoților din Protopopiatele Botoșani, Dorohoi și Săveni, cei din Darabani vor transmite participanților sfaturi pentru prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii.

Activitatea s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între Arhiepiscopia Iașilor și ISU Botoșani.

Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.

Dezvoltarea conceptului de „cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme.

Data de 10 a fiecarei luni a fost declarată ziua campaniei.

Informare preventivă:

Având în vedere că suntem în perioada Sărbătorilor de iarnă, recomandăm părinților să fie foarte atenți la ce jucării primesc cei mici sau cu ce se joacă aceștia, astfel:
- nu lăsați jucării de dimensiuni mici în preajma copiilor! Producătorii menționează această recomandare chiar pe ambalaj;
- verificați toate jucăriile din casă și strângeți-le pe cele celor care pot fi dezmembrate;
- nu lăsați niciodată medicamente, țigări, tutun, baterii și alte produse la îndemâna copiilor. La fel și în cazul produselor precum boabe de mazăre, fasole, porumb, orice fel de semințe (miez sau coji), deoarece micuții bagă în gură obiectele mici și riscă să le aspire în căile respiratorii;
- nu îi spuneți, niciodată, copilului dumneavoastră că pastilele sunt „bomboane” sau medicamentul sub formă de sirop este „dulceață”! În lipsa unui adult, ar putea să le caute și să le mănânce/bea;
- nu lăsați poșeta la îndemâna copilului! Acesta ar putea să găsească în interior obiecte mici precum bomboane, monezi etc.;
- excludeți din alimentația copilului orice produs care prezintă risc de sufocare la vârstă mică : bucăți de legume sau fructe tari, bomboane tari, acadele, guma de mestecat;
- supravegheați în permanență copiii!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Un camin sigur pentru copilul tau_06Un camin sigur pentru copilul tau_01Un camin sigur pentru copilul tau_02Un camin sigur pentru copilul tau_03Un camin sigur pentru copilul tau_04Un camin sigur pentru copilul tau_05Un camin sigur pentru copilul tau_07Un camin sigur pentru copilul tau_08Un camin sigur pentru copilul tau_09
DorohoiNews.ro, 10-12-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi îndrăgostiți trec pe lângă o cofetărie.
Ea: Mmm... ce bine miroase!
El: Daca vrei, mai trecem o dată.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament, str. Grigore Ghica, 2 camere 48 m2, sc B, ( la mijloc, călduros), ultimul etaj. Boxa. ...

Caut persoană pentru tuns gazon

Caut persoană pentru tuns gazon
Caut om să tundă un gazon. Tel: 0725810071

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro