Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

FMFR_1

Preşedinţii celor 15 federaţii de minifotbal de pe continent se vor reuni, în perioada 23 - 25 Martie 2012, la Praga, pentru a pune bazele Federaţiei Europene de Minifotbal. În cadrul reuniunii din Cehia vor avea loc alegeri pentru desemnarea primului comitet executiv al noii structuri care va avea în componenţă 7 membrii. Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei de Minifotbal din România, va candida pentru preşedinţia noului organism de conducere şi coordonare a minifotbalului pe plan european.

”Semnarea acordului de la Praga reprezintă un moment istoric pentru România, dar şi pentru întregul continent. Am agreat ideea uniunii pentru a avea o forţă considerabilă. Aşa cum în urmă cu peste 50 de ani se puneau bazele Uniunii Europene, astăzi aceleaşi valori şi principii le împărtăşim cu toţii în ceea ce va reprezenta Federaţia Europeană de Minifotbal. Am ales Praga pentru semnarea acestui act de fondare pentru că Cehia reprezintă un model al minifotbalului european, având peste 70.000 de jucători legitimaţi. De asemenea, a contat enorm factorul psihologic. Praga reprezintă un spaţiu cu o încărcătură emoţională deosebită. Ţările semnatare ale acestui protocol n-au uitat importanţa istorică a <a declarat Răzvan Burleanu.

Minifotbalul va trece astfel într-o altă dimensiune. Ţările semnatare ale actului fondator al Federaţiei Europene de Minifotbal – Cehia, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Grecia, Israel, Italia, Kazahstan, Luxemburg, Polonia, Slovacia, Slovenia, Moldova, Marea Britanie şi România – au înţeles rapid că succesul enorm la care a ajuns minifotbalul trebuie concretizat şi la nivel administrativ.

În prezent, peste 500.000 de europeni practică minifotbalul într-un cadru organizat, jucat după aceleaşi reguli, principii şi valori, exclusiv din plăcerea practicării acestui sport.

Deși țările din vestul Europei au o tradiție mai îndelungată în ceea ce privește organizarea minifotbalului și, implicit, numărul de jucători participanți, România este un model pentru întreaga Europă prin valoare, seriozitate, consecvență și dezvoltare rapidă a acestui sport demarat la nivel național în 2007. Astfel, Federația din România organizează campionate de minifotbal în 36 de județe, pentru un număr de peste 30.000 de jucători amatori. Explozia fenomenului minifotbal în ţara noastră are ca dovadă şi cele două titluri europene câştigate de echipa națională a României în 2010, la Bratislava, și în 2011, la Tulcea. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

FMFR_1FMFR_2FMFR_3FMFR_4FMFR_5FMFR_6
DorohoiNews.ro, 20-03-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Două vești:
- Am o veste bună și una proastă.
- Zi-mi-o pe aia bună.
- Voi deveni tătic!
- Și cea proastă?
- Nevasta ta e însărcinată!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament cu 2 camere, ultracentral, lângă Piața Centrală

Vând apartament cu 2 camere, ultracentral, lângă Piața Centrală
Caracteristici: - Suprafață generoasă: 54 mp; - 2 camere spațioase și luminoase; - Etajul 4, bloc ...

Vânzări terenuri

Vânzări terenuri
Vând teren în Dealu Mare, la 2km de orașul municipiu Dorohoi, teren arabil întabulat ...

Teren de vânzare 1000 mp

Teren de vânzare 1000 mp
Ofer spre vânzare teren în suprafață de 1000 mp pe strada Mihail Sadoveanu, foarte aproape ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro