Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

fotbal

La sfârșitul acestei săptămâni sub organizarea Federației de Minifotbal din România vor debuta fazele regionale pentru calificarea la Campionatul Național de Minifotbal. Ca urmare a dezvoltării de la an la an a minifotbalului în țara noastră, federația de minifotbal a luat decizia constituirii unei faze regionale pentru calificarea în fazele superioare.

Anul acesta la Campionatul Național de Minifotbal vor lua parte doar cele mai bune 20 de echipe din întreaga țară care își vor disputa pentru cea de-a VI-a ediție trofeul național. Datorită palmaresului câștigătoarele campionatelor din Iași, Zalău, Timișoara, Bacău, Ploiești și Deva sunt calificate direct în ultima fază a competiției. Acestora li se adaugă și echipa campioană a ediției precedente, Consiliul Județean Buzău. Pentru celelalte 13 locuri se vor întrece alte 39 de echipe campioane din tot atâtea campionate organizate la nivel loca în întreaga țară care vor fi repartizate în 13 grupe în 4 faze regionale, după următorul sistem:

Regiunea NE: Onești în 17 iunie
Grupa A Brașov – Sfântu Gheorghe - Odorhei
Grupa B Roman – Piatra Neamț - Vaslui
Grupa C Suceava – Focșani - Onești
 
Regiunea SV: Deva în 17 iunie
Grupa A Craiova – Târgu Jiu – Drobeta Turnu Severin
Grupa B Sibiu (Fair Play) – Hunedoara – Petroșani
Grupa C Sibiu (Luceafărul) – Oradea – Reșița
Grupa D Mediaș – Arad – Slatina

Regiunea NV: Zalău în 23 iunie
Grupa A Baia Mare – Cluj-Napoca – Bistrița
Grupa B Satu Mare – Târgu Mureș – Târnăveni
Grupa C Alba Iulia – Carei – Dej 

Regiunea SE: Buzău în 24 iunie
Grupa A Galați – Tulcea - Buftea
Grupa B București – Constanța - Buzău
Grupa C Târgoviște – Otopeni – Vâlcea

În faza următoare a competiției urmează să se califice câștigătoarele fiecărei grupe, pentru ca în perioada 5-8 iulie la Deva să aibă loc cel mai așteptat eveniment al acestui an pentru minifotbalul românesc, Campionatul Național de Minifotbal.

Cei mai buni jucători ai acestor echipe vor avea posibilitatea chiar de a îmbrăca tricoul echipei naționale, dublă campioană europeană, pentru Campionatul European de Minifotbal care va fi găzduit în luna septembrie la Chișinău.

”Minifotbalul se află în continuare pe un trend ascendent, până la finalul anului 2013 urmând să acoperim toate județele României și să demarăm campionate de minifotbal și în localități cu un număr mai mic de locuitori”
, ne-a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației de Minifotbal din România.

Federația de Minifotbal din România organizează în prezent campionate de minifotbal în 36 de județe, pentru un număr de peste 30.000 de jucători amatori. Impactul fenomenului minifotbal în ţara noastră are ca dovadă şi cele două titluri europene câştigate de echipa națională a României în 2010, la Bratislava, și în 2011, la Tulcea. La nivel european în acest moment sunt peste 600.000 de jucători de minifotbal din 21 de țări europene, iar numărul acestora se află într-o continuă creștere, pentru că plăcerea jocului de minifotbal este aceeași indiferent de țara, cultura sau spațiul în care trăiești.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

fotbal
DorohoiNews.ro, 14-06-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Două vești:
- Am o veste bună și una proastă.
- Zi-mi-o pe aia bună.
- Voi deveni tătic!
- Și cea proastă?
- Nevasta ta e însărcinată!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Doresc un loc de muncă

Doresc un loc de muncă
Doresc un loc de muncă. Dețin permis de conducere cat B. Nr telefon 0724435363

Vând apartament 2 camere

Vând apartament 2 camere
Vând apartament Aleea Pinului, etaj 4, 2 camere decomandat, 33 mp izolat, termopane, acoperit, ...

Vând locuri de casă în Dorohoi

Vând locuri de casă în Dorohoi
Vand locuri de casa in Dorohoi str.Casin in suprafata de 900mp la pretul de 20euro/mp,1500mp la pretul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro