Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Minifotbal_3

Joi seara la Deva a avut loc tragerea la sorți a celor mai bune 20 de echipe din întreaga țară care s-au calificat în ultima fază a Campionatului Național de Minifotbal care este deja o tradiție pentru minifotbalul românesc.

Zilele acestea la Deva, în perioada 5-8 iulie are loc cea de-a șasea ediție a celui mai important eveniment pentru jucătorii de minifotbal din România după ce în perioada anterioară s-au disputat fazele regionale ale aceste competiții care au decis care sunt cele mai bune echipe de minifotbal din țara noastră.

Pentru Federația de Minifotbal din România, dar și pentru fiecare iubitor al minifotbalului, organizarea campionatului național reprezintă cel mai așteptat eveniment sportiv în fiecare an, un element de bucurie și un prilej de reîntâlnire cu prieteni din diferite colțuri ale țării.

„Minifotbalul este mai mult decât un joc, minifotbalul este chiar o stare de spirit care ne definește pe noi toți”, după cum declară chiar Răzvan Burleanu, președintele Federației de Minifotbal din România și al European Minifootball Federation.

În urma tragerii la sorți echipele au fost repartizate în 4 grupe a câte 5 echipe fiecare, urmând ca în fazele eliminatorii să se califice ocupantele primelor două locuri din fiecare grupă.

Grupa A: Mav Glissando Timișoara, Victoria Bacău, Old Boys Craiova, Ados Brașov, Fortuna Buzău. 

Grupa B: Euro Glia Nușfalău (Sălaj), Avantaje Deva, Bronx Galați, Old Foxes Mediaș, Nigeria Reșița.

Grupa C: Consiliul Județean Buzău, Perfect Tehnology Cluj, Roș Albaștrii Satu Mare, Phoenix Hunedoara, Săgețile Albastre Otopeni.

Grupa D: Aldoor Magic Driver Iași, AS Vispești 2010 Ploiești, Oz Er Golden Roman, Railex Suceava, Alerad Construct Dej.

Vineri și sâmbătă sunt programate meciurile din faza grupelor și a optimilor, pentru ca duminică să aibă loc semifinalele și finalele competiției. Anul acesta miza și presiunea totodată pe echipele de minifotbal din întreaga țară calificate la Campionatul Național este reprezentată de faptul că echipa campioană va juca anul viitor în prima ediție a Champions League-ului la minifotbal, prima competiție europeană intercluburi organizată la nivel european. Această competiție este cea de-a doua în plan european după campionatul european destinat echipelor național de minifotbal.

Menționăm că echipa națională a României este dublă campioană europeană la Bratislava în 2010 și respectiv Tulcea în 2011. Totodată cei mai buni jucători care se vor evidenția în cadrul acestui Campionat Național vor avea posibilitatea de a fi selecționați și în echipa națională care își va apăra cele două titluri consecutive chiar la Chișinău, anul acesta, în luna septembrie.

„Prin organizare și implicare, Deva este de câțiva ani buni o cetate a minifotbalului românesc, iar prin acest campionat național găzduit la Deva îmi doresc ca orașul să devină chiar o cetate și a minifotbalului european. Minifotbalul s-a dezvoltat în Europa de la an la an, iar competițiile europene vin să confirme acest trend ascendent pe care îl înregistrăm datorită tuturor iubitorilor de minifotbal de pe întregul continent”, ne-a declarat Răzvan Burleanu. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Minifotbal_3Minifotbal_1Minifotbal_2
DorohoiNews.ro, 06-07-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro