Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Noul şef al FRF

Zi fierbinte, ieri, la sediul Federaţiei Române de Fotbal. După 24 de ani de „domnie" a lui Mircea Sandu, s-a ales un nou preşedinte. Noul boss de la Casa Fotbalului are doar 29 de ani, vine din zona Vrancei şi este cel care promite schimbarea în bine a fotbalului autohton.

În exclusivitate pentru „ring", noul preşedinte ne-a spus ce măsuri va lua imediat. Din 1990 încoace, şeful de la FRF a avut un singur nume, indiferent de vremuri - Mircea Sandu. Cel care şi-a pus amprenta asupra fotbalului românesc mai bine de două decenii s-a retras şi i-a lăsat pe cei cinci combatanţi în lupta pentru fotoliul de preşedinte.

Gheorghe Chivorchian, Marcel Puşcaş, Vasile Avram, Răzvan Burleanu şi Sorin Răducanu trebuiau să-i convingă pe cei 173 de votanţi că merită să preia frâiele fotbalului pentru patru ani. Înainte de a se trece la alegerile propriu-zise, Adunarea Generală a FRF a votat numirea lui Mircea Sandu în funcţia de preşedinte onorific al federaţiei. Cu 170 de voturi „pentru" şi unu „împotrivă", al lui Adrian Mititelu, propunerea înaintată de Comitetul Executiv a trecut, iar Mircea Sandu va avea câteva privilegii. Astfel, noul preşedinte onorific al FRF va beneficia de o rentă viageră de 75.000 de euro pe an, secretară, maşină de serviciu, carburant plătit de federaţie şi telefon. Totodată, orice intervenţie chirurgicală în străinătate suferită de acesta va fi plătită din banii federaţiei.  Noul preşedinte a declarat, în timpul campaniei electorale, că vrea să schimbe din temelii structurile federaţiei şi, implicit, şi pe cei care au lucrat pentru "vechiul sistem".

„În prima săptămână aştept fiecare angajat al federaţiei să-mi prezinte ce a făcut în ultimul an la locul său de muncă. În funcţie de asta, eu cu stafful meu vom trage concluzii şi cine şi-a demonstrat eficienţa va rămâne, cine nu, va pleca. Referitor la selecţioner, nu putem să-l dăm încă afară pe Victor Piţurcă. Federaţia nu-şi poate permite să-i achite clauza de reziliere, care este de peste un milion de euro. Vom analiza şi vom vedea ce este de făcut", a declarat, pentru "ring", noul şef al Federaţiei Române de Fotbal. sursa: ziarulring.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Noul şef al FRF
DorohoiNews.ro, 07-03-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Pacientul înainte de operație:
- Care sunt șansele?
- Domnule, am făcut operația asta deja de peste 30 de ori!
- Atunci pot să stau liniștit...
- Normal, odată și odată tot trebuie să reușească!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru lucru pe instalație de preparare ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează ajutor de electrician / electrician curenti slabi / tehnician ...

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro