Top stiri Dorohoi News
Stiri de ultima ora
La data de 9 mai 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, în segmentul stradal, pe raza întregului județ. În cadrul activităților, au fost legitimate peste 400 de persoane, 70 de...
La data de 10 mai 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea ș combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare viteza excesivă. Acțiunea a fost desfășurată pe DE58, prilej cu care au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, în...
La data de 10 mai 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe DN 29C, în comuna Vârfu Câmpului, un autoturism, condus de un bărbat, de 46 de ani, din municipiul Dorohoi, care circula cu viteză peste limita legală. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea...
Imaginea pe care o avem, astăzi, despre Mihai Eminescu, scriitorul, poetul național al românilor, jurnalistul politic, este datorată în cea mai mare măsură comentatorilor săi și editorilor operei sale. Adică – posterității sale, critice, exegetice, filologice, dar și (imposibil de evitat) politice....
Ioana Amelia Marișcu, elevă a Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi, a obținut Marele Premiu la ediția a XXIV-a, a Concursului Interjudețean de Matematică „Dimitrie Pompeiu”, desfășurat la Botoșani. Rezultatul confirmă statutul de elevă de elită, deja recunoscut prin performanțele recente la...
La Liceul „Regina Maria”, elevii clasei a IX-a B demonstrează că schimbarea începe prin alegeri simple, dar importante. Sub coordonarea profesoarei de limba engleză, Iulia Gavril, aceștia au participat la proiectul european eTwinning „Healthy Eating Habits at School”, inițiativă dedicată promovării...
Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani a depistat și sancționat, sâmbătă, 09 mai, în jurul orei 13:00, contravențional, cu amendă în valoare de 250 de lei, o fată în vârstă de 17 ani din județul Ialomița, care cerea de la trecători bani în numele unei ipotetice...
În ziua de sâmbătă, 09 mai, în jurul orei 11.00, jandarmii botoșăneni au depistat, în zona Pieței Centrale din municipiul Botoșani, un bărbat care transporta în vederea comercializării peste 200 de pachete de țigări de proveniență extracomunitară. Jandarmii i-au sancționat contravențional cu amendă...
Ferestrele sunt ochii unei locuințe. Modul în care le acoperi spune mai mult despre gustul tău decorativ decât ai putea bănui. Iar dacă te-ai săturat de perdele greoaie sau de draperii care adună praf, probabil e momentul să iei în calcul o alternativă mai practică și mai modernă. Ce sunt, de fapt,...
Baseballiștii clubului CSS Botoșani, au obținut medalia de argint în cadrul Campionatului Național Școlar de Baseball desfășurat la Călărași în perioada 08-10.05.2026. Echipa vicecampioana a avut în componență sa, următorii medaliați:Tărnăuceanu Sebastian, Manolache David, Aramă Iosif, Dumitriu...
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Botoșani reamintește fermierilor că termenul-limită pentru depunerea Cererilor de plată în cadrul Campaniei 2026 este data de 5 iunie, inclusiv. Pentru a evita aglomerarea din ultimele zile și eventualele întârzieri, fermierii sunt rugați să...
Constantin (mai târziu Chiril) și Mihail (mai târziu Metodie) s-au născut la începutul secolului al IX-lea în Tesalonic într-o familie senatorială. Constantin, cel mare, se crede că s-a născut în 826, în timp ce Metodie se crede că s-a născut în 827. Tatăl lor, Leon, era drungarios, adică...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 11 mai 2026: Didi Moșneguțu - Medic primar Medicină de Familie Dorohoi, Alin Constantin Mihăileanu - Spitalul Municipal Dorohoi, Abel Mirăuţă - Dorohoi cu domiciliul în Anglia, Mirel Dumitru Pietraru - Agent Șef Poliția de Frontieră Dorohoi, Racovăț. Redacția...
Persoanele care au un regim de slabire extrem pot sa sufere de deshidratare din cauza cantitatii mare de sare din corp. De aici, pot aparea mai multe probleme, inclusiv cele care nu te ajuta sa slabesti. Hidratarea este esentiala pentru sanatatea organismului, in viata de zi cu zi, dar si in dieta,...
Ingrediente 500 g ciuperci champignon 50 g unt 3 căței de usturoi 1 legătură pătrunjel proaspăt 100 ml smântână pentru gătit 50 ml apă sau supă de legume 1 lingură ulei sare și piper după gust. Mod de preparare: Curăță ciupercile cu un șervețel umed sau decojește-le ușor dacă este nevoie, apoi...
Pe data de 11 mai, în intervalul orar 11:00 – 13:30, în fața Primăriei Municipiului Dorohoi, va avea loc activitatea educativă organizată în cadrul proiectului „Sete de Soluții”, o inițiativă dedicată conștientizării importanței apei și promovării accesului la apă potabilă în spațiile publice....
Polițiștii din Flămânzi au confiscat opt metri cubi de material lemnos, transportat fără documente de către un tânăr din județul Suceava, în urma unui control. Acesta a fost depistat pe drumul public, din comuna Copălău, în timp ce se deplasa cu o autoutilitară în care avea materialul lemnos, însă...
În această dimineață, pompierii au fost solicitați să intervină la un bloc situat pe Dreptății din municipiul Botoșani, după ce o femeie a anunțat că simte miros de gaz în apartamentul ei, aflat la parter. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, salvatorii din cadrul Detașamentului...
La data de 8 mai 2026 instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu arestul preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, în cazul unui bărbat de 43 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii...
Sfântul Simon Zilotul, a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos şi era galileean. I se spune Zilotul sau Cananeul, pentru a-l deosebi de Sfântul Simon Petru şi de Sfântul Simeon „fratele Domnului”, urmaşul Sfântului Iacob la Episcopia Ierusalimului. Tradiţia spune că el ar...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 10 mai 2026: Bogdan Prichici - Comisar I.P.J. Botoșani, Raluca Simona Cojocariu - profesor Dorohoi, Carmen Onofrei - profesor Grupul Școlar Industrial Bucecea, Elena Tudorovici - Dorohoi, Constantin Dumitraș (senior) - fost primar comuna Cordareni, Nuța Sandu -...

Organismul are nevoie de vitamine, minerale si multi alti nutrienti pentru a functiona corespunzator. insa femeile, au nevoie chiar de mai multi aliati, mai ales cand vine vorba de sanatate si frumusete. Un nutritionist pe nume Steven Macari, citat de publicatia harpersbazaar.com, explica...

Ingrediente: 1 kg pulpe de pui inferioare felii subțiri de bacon afumat Sare și piper după gust 1 linguriță boia dulce 1/2 linguriță cimbru uscat sau rozmarin (opțional) 2 linguri ulei sau unt topit. Mod de preparare: Primul pas constă în pregătirea pulpelor de pui. Spală pulpele și șterge-le cu un...

La data de 8 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, cu sprijinul polițiștilor rutieri, polițiștilor de investigații criminale și a celor de ordine publică, împreună cu reprezentanți ai Locativa S.A. au organizat o razie pentru combaterea fenomenului infracțional și...

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis două atenționari tip cod galben de ploi pentru județul Botoșani, până duminică, 10 mai 2026, la ora 10:00. Până în această seară, la ora 22:00, sunt prognozate perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări...
Sfântul Proroc Isaia a fost cel dintâi dintre marii Proroci ai Vechiului Testament. El a trăit pe vremea regilor Ahaz (735-715 î.Hr.) şi Ezechia (715-687 î.Hr.), cu mai mult de 700 de ani înainte de Naşterea Domnului Iisus Hristos. În cartea sa a prorocit poporului evreu, din care se trăgea,...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 9 mai 2026: Mihaela Tureatcă - asistent Spitalul Municipal Dorohoi, Raluca Vieriu - profesor Dorohoi, Giosu Lucian - subofițer ISU Dorohoi, Alexandru Constantin - preot Protopopiatul Dorohoi, Elena Tudorovici - Dorohoi, Valentin Porof - Dorohoi. Redacția Dorohoi...
Ingrediente aluat: 650 g faina alba 50 ml ulei 200 ml apa calduta 1/2 lingurita sare 30 g drojdie proaspata Ulei pentru copt Ingrediente umplutura: 4 cartofi mai maricei 3 maini de varza marunta acra ulei, sare, piper alb dupa gust Mod de Preparare: Cartofii curatati, spalati, feliati ii punem la...
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Botoșani, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 28 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Din probatoriul...
8 Mai, Ziua Națională a Egalității de Șanse între Femei și Bărbați, este marcată în România începând cu anul 2015, prin adoptarea Legii nr. 23, cu scopul de a marca atașamentul țării noastre față de valorile fundamentale comune statelor membre UE. Egalitatea de șanse între femei și bărbați...
54 de botoșăneni, cu vârste cuprinse între 16 – 55 de ani, sunt pregătiți să participe la misiuni, alături de pompieri. Aceștia au finalizat primele două etape din cadrul programului național „Salvator din Pasiune”, respectiv cursul introductiv și cel de acordare a primului ajutor de bază,...
La data de 7 mai a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la dispariția unei minore, în vârstă de 12 ani, din județul Botoșani. Imediat după primirea sesizării, au fost mobilizate forțe de ordine, fiind constituite echipe mixte formate din polițiști și jandarmi, care au...
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de ploi pentru județul Botoșani, astăzi, între orele 12:00 - 22:00. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și, izolat, intensificări ale vântului (rafale de 50...60 km/h). De...
La Restaurantul Doi Castani, fiecare farfurie spune o poveste. De la preparate premium din vită Black Angus maturată, fructe de mare atent pregătite și paste cremoase, până la plating elegant și ingrediente atent alese, totul este gândit pentru o experiență completă. Fie că alegi un steak...
Revista „Octogon”, vocea reprezentativă a elevilor din cadrul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, a obținut Premiul I la ediția județeană din acest an a Concursului Național de reviste școlare și jurnalism. Această distincție de prestigiu, acordată de Inspectoratul Școlar Județean...
BLACK BURGER vine cu o abordare simplă și corectă. Fie că ești în pauza de prânz, pe fugă sau vrei ceva gustos fără compromisuri, BLACK BURGER își propune să devină rapid una dintre alegerile tale preferate. BLACK BURGER DOROHOI vă oferă: - burgeri smashed din carne Black Angus maturată; - chifle...
În seara zilei de joi, 7 mai 2026, pompierii au fost solicitați să intervină la un bloc situat pe Bulevardul George Enescu din municipiul Botoșani, după ce locatarii au simțit miros de gaz provenind dintr-un apartament aflat la parter. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, salvatorii din...
La data de 7 mai 2026, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 45 de ani, din comuna Românești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de schingiuirea animalelor. În urma probatoriului administrat s-a...
La data de 7 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani împreună cu polițiști de ordine publică și jandarmi au organizat o razie, în municipiul Botoșani, pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale și pentru...
Ești pasionat de chitară? Dornic de afirmare? Dacă da, atunci vino pe 22.05.2026 la Sala Teatrului din Municipiul Dorohoi la orele 17.00 la spectacolul-concurs IN M(A)Y GUITAR , ediția a IV-a organizat și pregătit de domnul profesor Liviu Ciulei. În contextul acestui eveniment, este un bun prilej...






















