Top stiri Dorohoi News

Stiri de ultima ora

Tânăr reținut după ce a furat 12.000 de euro din casa unui dorohoian

La data de 01 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 23 de ani, din comuna George Enescu, cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. În urma probatoriului administrat, s-a stabilit...

Acțiune a polițiștilor rutieri pentru prevenirea accidentelor rutiere cauzate de viteză excesivă

La data de 2 octombrie 2026, în intervalul orar 16:00-19:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare viteza excesivă. Activitățile s-au desfășurat pe sectoare de drum cu risc de...

Pompierii, în mijlocul copiilor de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 6 din Botoșani - FOTO

Peste 170 de copii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 6 din municipiul Botoșani au avut parte, în această dimineață, de o întâlnire specială cu pompierii. Salvatorii de la Detașamentul de Pompieri Botoșani au venit în mijlocul celor mici cu o autospecială de stingere, dar și cu informații...

DAS Dorohoi: Ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie

Direcția de Asistență Socială Dorohoi informează cetățenii Municipiului Dorohoi că formularele de cerere–declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței, aferent sezonului rece noiembrie 2026 – martie 2027, precum și pentru acordarea suplimentului pentru...

Lemn transportat ilegal depistat de polițiștii botoșăneni. Amenzi de peste 13000 lei

La data de 1 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani, împreună cu polițiști de ordine publică și polițiști rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice. În cadrul acțiunii au fost legitimate peste 40 de persoane...

Muzeul Județean Botoșani organizează Expoziția de pictură „Portal”

Intrare principală monumentală într-un edificiu, cu decorațiuni specifice diferitelor stiluri, sau treceri magice spre alte lumi, portalurile au incitat curiozitatea oamenilor din toate timpurile și nimeni nu le-a redat mai bine și nu le-a întreținut structura magică mai intens decât artiștii, fie...

Bărbat reținut după ce a fost prins băut la volan

La data de 01 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 51 de ani, din localitatea Concești, cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor...

Restricții de circulație în Dorohoi, cu ocazia desfășurării Crosului „Simona Geanina Radiș”

Sâmbătă, 3 octombrie 2026, în municipiul Dorohoi, va avea loc evenimentul sportiv de masă cu caracter incluziv „Cros Simona Geanina Radiș”, eveniment organizat de Cabinet Parlamentar Deputat Elisabeta Lipă în parteneriat cu Primăria Municipiului Dorohoi. Principalele activități din cadrul...

VlaDent Dorohoi – Mai mult decât un consult: timp, răbdare și grijă pentru fiecare pacient

Pentru mine, grija față de pacienți începe cu timpul acordat fiecăruia: să ascult, să înțeleg și să explic. Sunt dr. Vlad Șuhan, medic dentist, specialist în implantologie orală, la Centrul Stomatologic VlaDent din Dorohoi. Îmi doresc ca oamenii să vină cu încredere la stomatolog, să poată întreba...

APIA dă drumul la plățile pentru motorină. Banii ajung în conturi în zilele următoare. Cine primește

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul al doilea din 2026. Schema acoperă perioada 1 aprilie – 30 iunie, iar suma totală aprobată depășește 150 de milioane de lei. Sprijinul este acordat...

SINAXAR – 2 Octombrie – Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian; Sfânta Muceniţă Iustina fecioara

Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi era filosof şi vrăjitor cumplit, din Antiohia Siriei, fiind în slujba păgânescului şi necuratului zeu Apolo. Încă din fragedă tinereţe, dornic fiind de învăţătură, iar părinţii săi fiind bogaţi, Ciprian colindase...

Sărbătoriții zilei de astăzi 2 octombrie 2026

Află cine se sărbătoreşte astăzi 2 octombrie 2026: Elena Haisuc Iftodie - director general adjunct Banca Cooperatistă Jijia Dorohoi. Sanda Claudia Muscă - profesor Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni, Cătalin Daniel Prelipcianu - inspector Poliție, Bogdan Gheorghe Suruciuc - inspector...

Top 10 alimente care ajută la curățarea ficatului

Ficatul este un organ vital, adevărata "uzină de procesare" a corpului tău. El filtrează toxinele, metabolizează nutrienții și joacă un rol crucial în menținerea sănătății generale. Când ficatul tău funcționează optim, te simți plin de energie, cu o piele luminoasă și un sistem digestiv echilibrat....

Nuggets de pui cu mazăre și morcov

Ingrediente: 200 gr piept de pui 200 gr mazare si morcov fierte 5 gr patrunjel Sare Piper Curry 90 gr fulgi de ovaz pesmet (optional) Mod de Preparare: Taiati carnea de pui si amestecati-o cu mzarea si morvocii. Mixati bine si adaugati sare, piper, curry, patrunjel si 45 gr de fulgi de ovaz. Se...

Vaccinare antirabică a vulpilor în județul Botoșani. Momeli distribuite cu o densitate de 25 pe kilometru pătrat

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani comunică că se derulează o nouă campanie de vaccinare antirabică a vulpilor. Începând cu 01 octombrie 2026, pe raza județului Botoșani sunt distribuite momeli vaccinale pe cale aeriană, cu o densitate stabilită la 25 de momeli...

Flagrant în Botoșani: 2,8 kilograme de canabis ridicate dintr-un colet venit din Spania

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Botoșani, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, în vârstă de 49 de ani, cercetată...

Misiune preventivă a Poliției: Elicopterul survolează astăzi județul Botoșani

În cursul zilei joi, 1 octombrie 2026, un elicopter al Poliției survolează județul Botoșani, în cadrul unei misiuni cu caracter preventiv, desfășurată în scopul creșterii gradului de siguranță rutieră. Activitatea urmărește identificarea și descurajarea comportamentelor care pot pune în pericol...

Probleme mari pentru un șofer din Concești după ce a fost oprit în trafic

La data de 30 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, în localitatea Concești, un autoturism condus de către un bărbat, de 51 de ani, din aceeași localitate. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest,...

Acțiune a polițiștilor pentru siguranța școlară la Darabani

La data de 30 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul polițiștilor din cadrul celorlalte structuri, au desfășurat activități pentru creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora, pe raza orașului Darabani....

Incendiu izbucnit pe un câmp de la marginea localității Românești

Un incendiu a izbucnit, ieri după-amiază, pe un câmp de la marginea localității Românești. Vegetația uscată a fost cuprinsă de flăcări după ce un foc aprins pentru distrugerea resturilor vegetale a fost lăsat nesupravegheat. Incendiul s-a extins rapid, iar flăcările s-au apropiat periculos de...

Au început demersurile pentru un aerodrom în județ, la Vlădeni
Au început demersurile pentru un aerodrom în județ, la Vlădeni
1 octombrie 2026 Galerie fotoAdministratie

Aeroclubul României va investi într-un aerodrom în comuna Vlădeni, iar demersurile pentru realizarea acestuia au început în această săptămână. Prefectul județului Botoșani, Raluca Curelariu, și reprezentanții Aeroclubului au prezentat proiectul consilierilor locali din Vlădeni. Instituția...

Urmează un weekend prelungit de trei zile. Elevii și profesorii au liber luni, 5 octombrie
Urmează un weekend prelungit de trei zile. Elevii și profesorii au liber luni, 5 octombrie
1 octombrie 2026Invatamant

Elevii și profesorii din învățământul preuniversitar nu vor avea cursuri pe 5 octombrie 2026, când este marcată Ziua Internațională a Educației. Ziua liberă este prevăzută în structura anului școlar 2026-2027 și va aduce un weekend prelungit pentru grădinițe, școli și licee. După cursurile de...

SINAXAR – 1 Octombrie – Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Cuv. Iosif şi Chiriac de la Bisericani
SINAXAR – 1 Octombrie – Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Cuv. Iosif şi Chiriac de la Bisericani
1 octombrie 2026Cultura

Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului datează din timpul împăratului Leon cel Înţelept (886-911). La privegherea de sâmbătă noaptea, în Biserica „Preasfânta Născătoare de Dumnezeu” din Vlaherne - Constantinopol, Sfântului Andrei şi ucenicului său Epifanie li s-a arătat Maica Domnului stând în...

Sărbătoriții zilei de astăzi 1 octombrie 2026
Sărbătoriții zilei de astăzi 1 octombrie 2026
1 octombrie 2026Local

Află cine se sărbătoreşte astăzi 1 octombrie 2026: Aurica Borsan - profesor Liceul „Regina Maria” Dorohoi, Anca Gabriela Pînzariu - profesor Liceul „Regina Maria” Dorohoi, Ionut Plevan - profesor Grupul Școlar Mihai Ciuca Săveni. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista...

Beneficii uimitoare ale ceaiului de afine
Beneficii uimitoare ale ceaiului de afine
1 octombrie 2026Sanatate

Ceaiul de afine poate oferi o serie de beneficii excelente pentru sănătate, care pot include capacitatea sa potențială de a proteja împotriva cancerului, de a întări sănătatea inimii, de a crește densitatea oaselor și de a stimula sistemul imunitar. De asemenea, ajută la prevenirea degenerescenței...

Pui cu lămâie la cuptor
Pui cu lămâie la cuptor
1 octombrie 2026Retete culinare

Ingrediente: 4 piepti de pui 40 gr unt (4 linguri) 2 linguri de suc de lamaie 6 catei de usturoi (4 intregi si 2 zdrobiti) 2 linguri de patrunjel tocat 1 lingurita de cimbru 4 fire de cimbru sare piper putin ulei de masline rondele de lamaie orez basmati (garnitura) Mod de Preparare: Amestecati...

1.505  persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie-august 2026
1.505 persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie-august 2026
30 septembrie 2026Social

În perioada ianuarie-august 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani un număr total de 1.505 persoane. Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31.08.2026, 660...

Salonul Național de Arte Vizuale „Interferențe”, ediția a XV-a
Salonul Național de Arte Vizuale „Interferențe”, ediția a XV-a
30 septembrie 2026 Galerie fotoCultura

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 3-29 octombrie 2026, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, Salonul Național de Arte Vizuale „Interferențe”, ediția a XV-a. Evenimentul, organizat de Societatea Culturală „Expo-Art” Botoșani, este dedicat artistului Corneliu Baba...

Apă potabilă gratuită în spații publice. Tineri din Călărași, Dorohoi, Suceava, Oltenița, Tulcea, Cluj-Napoca și București au dus la Bruxelles Manifestul Water4EU
Apă potabilă gratuită în spații publice. Tineri din Călărași, Dorohoi, Suceava, Oltenița, Tulcea, Cluj-Napoca și București au dus la Bruxelles Manifestul Water4EU
30 septembrie 2026 Galerie fotoSocial

Cum poate o problemă pornită dintr-o comunitate locală să ajungă pe agenda instituțiilor europene? Un grup de tineri din România a avut, pe 24 septembrie, oportunitatea de a pune direct această întrebare la Bruxelles, în cadrul proiectului Erasmus+ „Sete de Soluții” (Thirsty for Solutions),...

Percheziții la Cristinești într-un dosar privind fapte de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități - FOTO
Percheziții la Cristinești într-un dosar privind fapte de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități - FOTO
30 septembrie 2026 Galerie fotoInfractional

La data de 30 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani au pus în aplicare șapte mandate de percheziție domiciliară, la domiciliul și imobile aparținând sau folosite de o persoană bănuită de comiterea infracțiunilor de înșelăciune și exercitarea fără...

Programările la RAR sunt gratuite. Durata medie de obținere a unei programări, la nivel național este între 4 și 7 zile
Programările la RAR sunt gratuite. Durata medie de obținere a unei programări, la nivel național este între 4 și 7 zile
30 septembrie 2026Local

Evitați să plătiți prin intermediul diverselor platforme care promit programări rapide sau care dezinformează vorbind despre timpi de așteptare de peste o lună. Datorită măsurilor implementate de conducerea Registrului Auto Român în anul 2026, reprezentanțele locale ale RAR din toată țara sunt...

ITM Botoșani: Sesiune de informare pentru angajatori și salariați
ITM Botoșani: Sesiune de informare pentru angajatori și salariați
30 septembrie 2026Local

Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, împreună cu Biroul pentru Imigrări al Județului Botoșani, vă invită joi, 15.10.2026, începând cu orele 11:00, la sediul Centrului de Pregătire și Perfecționare Profesională al Inspecției Muncii, situat în Botoșani, Calea Națională nr. 83, la o sesiune de...

Acțiune a polițiștilor botoșăneni: Transportatorii de cereale verificați la documente
Acțiune a polițiștilor botoșăneni: Transportatorii de cereale verificați la documente
30 septembrie 2026Infractional

La data de 29 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști de ordine publică au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul transportului, importului, producerii, achiziționării, depozitării și...

CAF a deschis o nouă locație în Dorohoi, într-un spațiu care pune în valoare și memoria orașului
CAF a deschis o nouă locație în Dorohoi, într-un spațiu care pune în valoare și memoria orașului
30 septembrie 2026 Galerie fotoInformatii utile

CAF a deschis o nouă locație în Dorohoi, pe strada A.I. Cuza, situată lângă Colegiul Național „Grigore Ghica”, vizavi de Notariatul Amariei. Noua locație dispune de o curte amenajată, gândită pentru confort și intimitate, dar elementul care atrage imediat atenția este împrejmuirea terenului. Gardul...

Detectoarele de fum, monoxid de carbon și de gaz pot salva vieți!
Detectoarele de fum, monoxid de carbon și de gaz pot salva vieți!
30 septembrie 2026Informatii utile

Intoxicațiile cu monoxid de carbon, incendiile, acumulările de gaze, urmate de explozii pot fi prevenite prin montarea în locuință a unor detectoare de fum, monoxid de carbon și de gaz. Și în județul Botoșani, de-a lungul timpului, astfel de evenimente s-au transformat în adevărate tragedii, în...

AJOFM Botoșani anunță 9 posturi disponibile pentru transfer la cerere
AJOFM Botoșani anunță 9 posturi disponibile pentru transfer la cerere
30 septembrie 2026Social

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă derulează proiectul „SMART SPO – Servicii moderne, accesibile și pregătite pentru viitor”, cod MySMIS 341066, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European Plus, în cadrul Programului Educație și Ocupare 2021–2027. Proiectul are ca...

SINAXAR – 30 Septembrie – Sf. Ier. Grigorie Luminătorul; Sf. Mc. Ripsimia şi Gaiani
SINAXAR – 30 Septembrie – Sf. Ier. Grigorie Luminătorul; Sf. Mc. Ripsimia şi Gaiani
30 septembrie 2026Cultura

Acest sfânt era din Armenia Mare şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi a împăratului Constantin cel Mare (306-337). De copil a fost dus în Cezareea Capadociei, unde a fost crescut în credinţa creştină, primind botezul în numele Preasfintei Treimi. Având bogate cunoştinţe...

Sărbătoriții zilei de astăzi 30 septembrie 2026
Sărbătoriții zilei de astăzi 30 septembrie 2026
30 septembrie 2026Local

Află cine se sărbătoreşte astăzi 30 septembrie 2026: Doru Buțincu - Liceul Tehmologic Alexandru Vlahuță Șendriceni, Galia Hrimiuc - consilier consiler județean CJ Botoșani, Daniela Stredie - Dragalina, com. Cristinești, Constantin Babliuc - fost primar comuna Hilișeu Horia, Ionuț Cîșlariu -...

Beneficiile consumului de prune uscate
Beneficiile consumului de prune uscate
30 septembrie 2026Sanatate

Prunele uscate sunt o gustare populară, apreciată în special de persoanele mai în vârstă, datorită versatilității lor în numeroase rețete simple. Află mai multe despre beneficiile consumului de prune uscate. Aceste fructe sunt bogate în antioxidanți, care pot contribui la protejarea sănătății,...

Rulou cu oreo
Rulou cu oreo
30 septembrie 2026Retete culinare

Ingrediente: 450 gr biscuiti Oreo 50 ml lapte 50 gr unt moale 70 ml smantana lichida 70 gr ciocolata neagra nuca de cocos rasa (optional) Mod de Preparare: Separati crema de biscuiti. Tocati biscuitii pentru a obtine o pudra. Incalziti smantana lichida intr-o cratita si turnati-o peste ciocolata....