Top stiri Dorohoi News

Stiri de ultima ora

Pași spre viitor pe pământ elen: Elevii Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi în schimb de experiență Erasmus+ în Grecia

În perioada 26 aprilie – 1 mai, o delegație de șase elevi și doi profesori de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi a participat la o activitate de învățare la Școala Gimnazială din Sofiko, Grecia. Această mobilitate s-a desfășurat în cadrul proiectului de Acreditare în programul Erasmus+,...

Acțiune la Dorohoi pentru menținerea unui climat de siguranță

La data de 15 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurale nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomîrla au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea infracțiunilor stradale,...

Reținut pentru 24 de ore pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

La data de 16 mai 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr, de 32 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. În fapt, în aceeași zi,...

Acțiune amplă a polițiștilor pentru combaterea faptelor în domeniul silvic

La data de 14 mai 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică și Serviciului Rutier Botoșani împreună cu alte subunități din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și un reprezentant al Gărzii Forestiere Suceava au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale...

Conferința județeană - „Educația specială azi – viziuni, parteneriate și practici inovative”

În perioada 14–15 mai 2026 s-a desfășurat conferința județeană cu tema „Educația specială azi – viziuni, parteneriate și practici inovative”, un eveniment de amploare dedicat promovării educației incluzive, schimbului de experiență și consolidării parteneriatelor educaționale în sprijinul elevilor...

Incendiu izbucnit într-o casă din comuna Curtești din cauza unei lumânări lăsată nesupravegheată

O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile a provocat un incendiu într-o casă din localitatea Mănăstirea Doamnei, comuna Curtești. Proprietarii au observat flăcările și au cerut ajutorul pompierilor. Evenimentul s-a produs seara trecută. Când au ajuns pompierii, ardeau...

Cu viața mea apăr viața - 28 de elevi au participat la concursul cu tematică de protecție civilă

28 de elevi au participat, astăzi, la concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani. Probele s-au desfășurat pe terenul de sport al Liceului...

SINAXAR – 16 Mai – Sf. Cuv. Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei; Sf. Cuv. Teodor cel Sfinţit

Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan s-au nevoit în veacul al XVIII-lea în Sihăstria Putnei, loc de aspră nevoință și de liniște în care se retrăgeau cei mai aleși monahi putneni. Sfântul Cuvios Sila S-a născut în anul 1697 în ținutul Botoșanilor, din părinți ortodocși, Ion și Ioana. A intrat ca...

Sărbătoriții zilei de astăzi 16 mai 2026

Află cine se sărbătoreşte astăzi 16 mai 2026: Constantin Diaconescu - consilier local comuna Văculești, Viorel Maxim - medic Bucecea, Claudiu Negru - profesor Grupul Școlar Darabani, Dorina Pușcașu - medic de familie Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista...

Cum se previne parodontoza în mod natural

Este o afectiune cu mare frecventa la omul modern (peste 20% din populatie este atinsa de aceasta boala grava a gingiilor). Se considera ca o treime din persoanele cu varste de peste 55 de ani sufera de parodontoza. Parodontoza este o boala a adultilor care nu au stiut sa-si impuna o igiena...

Cartofi gratinați cu pulpe de pui

Ingrediente: 6-8 pulpe de pui sos de soia mustar miere boia de ardei sare piper Gratin de cartofofi: 600 grame de cartofi 2 oua 300 ml. lapte 2 lg smantana 100 g branza rasa praf de usturoi sare piper Mod de Preparare: Se spala pulpele de pui, se presara cu sare i piper. Se amestec 3 linguri ulei...

Două grenade descoperite în județ în ultimele ore

Două elemente de muniție rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate au fost descoperite, în ultimele ore, în județul Botoșani, în localitățile Vlădeni Deal (comuna Frumușica) și Bălușeni. Primul apel a fost al unui cetățean care a observat, pe un câmp de la marginea satului Vlădeni Deal, un...

Casă și adăpost de animale în pericol din cauza unui incendiu izbucnit la furaje și o căruță

O casă și un adăpost de animale din localitatea Călărași au fost în pericol, în această după-amiază, din cauza unui incendiu. Furajele și o căruță au fost cuprinse de flăcări. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență...

Anexă și mașină cuprinse de flăcări la Brăești. Un copil de 12 ani a ajuns la spital cu arsuri

Un incendiu s-a produs vineri, 15 mai 2026, într-o gospodărie din localitatea Brăești. O anexă și o mașină au fost cuprinse de flăcări. Pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au ajuns la caz, în cel mai scurt timp, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat că...

Competiția națională de descarcerare și de acordarea primului ajutor calificat și-a desemnat câștigătorii

În ultimele două zile, la Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa s-a desfășurat faza a II-a zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat. Concursul a reunit loturile reprezentative ale Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din...

Rețea de trafic de droguri destructurată la Botoșani. Minorii erau folosiți pentru vânzarea „cristalului”

Șapte persoane care vindeau droguri în medii preponderent frecventate de minori, reținute de polițiștii antidrog din Botoșani. Aceștia erau organizați sub forma unui grup infracțional, fiecare membru având sarcini clar stabilite. Polițiștii de crimă organizată le-au documentat activitatea...

Camion sancționat de Poliția Locală după ce a încălcat restricțiile de tonaj în Dorohoi

Poliția Locală Dorohoi a sancționat, astăzi, 15 mai 2026, un conducător auto care nu a respectat restricțiile de circulație impuse pe Bulevardul Victoriei din municipiu. Potrivit informațiilor transmise de autorități, patrula auto aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu a surprins un...

Dosar penal pentru o tânără depistată în stare de ebrietale la volan. Vezi ce au mai descoperit polițiștii în urma verificărilor

La data de 14 mai 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Cornișa, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de către o tânără, de 29 de ani, din aceeași localitate. Întrucât aceasta emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul etilotest,...

Șofer depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice

La data de 14 mai 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au oprit pentru control, în localitatea Flămânzi, un autoturism condus de către un tânăr, de 37 de ani, din aceeași localitate. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,89 mg/l...

Poliţiştii au reţinut un bărbat care şi-a distrus brăţara electronică de supraveghere

La data de 14 mai 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat, de 73 de ani, din comuna Mihai Eminescu, cercetat pentru comiterea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție. În urma probatoriului...

199 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști la Dorohoi
199 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști la Dorohoi
15 mai 2026Infractional

La data de 14 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu alte subunități de profil și cu sprijinul jandarmilor, au organizat o acțiune amplă pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere, pe raza municipiul Dorohoi și...

Dosar penal pentru un tânăr din Dorohoi. Conducea o mașină cu autorizația provizorie de circulație expirată
Dosar penal pentru un tânăr din Dorohoi. Conducea o mașină cu autorizația provizorie de circulație expirată
15 mai 2026Infractional

La data de 15 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe strada 1 Decembrie, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de către un tânăr, de 33 de ani, din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul...

Elevii de la Liceul „Regina Maria”, Dorohoi, au strălucit la Concursul Național „Magda Petrovanu” - FOTO
Elevii de la Liceul „Regina Maria”, Dorohoi, au strălucit la Concursul Național „Magda Petrovanu” - FOTO
15 mai 2026 Galerie fotoInvatamant

Data de 9 mai 2026 a marcat o nouă filă de succes în palmaresul educațional al Liceului „Regina Maria”. Într-o competiție maraton desfășurată la Iași, elevii coordonați de prof. Mariana Sandu au demonstrat că pasiunea pentru știință, dublată de o pregătire riguroasă, reprezintă rețeta sigură către...

O carieră de succes începe devreme - FOTO
O carieră de succes începe devreme - FOTO
15 mai 2026 Galerie fotoLocal

Sublocotenentul Ciprian Ștefan și elevul jandarm Costaș Edi au participat ieri dimineață, împreună cu reprezentanții altor instituții, la activitatea „Lumea profesiilor", organizată în cadrul proiectului județean „Cum să-mi construiesc o carieră de succes?" Cei doi au prezentat profesia de jandarm...

Starea de bine în grădiniță - temă a Cercului Pedagogic al directorilor de grădinițe din județul Botoșani
Starea de bine în grădiniță - temă a Cercului Pedagogic al directorilor de grădinițe din județul Botoșani
15 mai 2026 Galerie fotoInvatamant

Grădinița cu Program Prelungit „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi a găzduit Cercul Pedagogic al directorilor de grădinițe cu P.J. și al responsabililor de structură din județul Botoșani, eveniment dedicat schimbului de bune practici și promovării unui climat educațional centrat pe copil. Tema...

SINAXAR – 15 Mai – Sf. Cuv. Pahomie cel Mare; Sf. Ier. Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei
SINAXAR – 15 Mai – Sf. Cuv. Pahomie cel Mare; Sf. Ier. Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei
15 mai 2026Cultura

Fericitul Pahomie s-a născut în ţinutul Tebaidei Egiptului, pe la anul 292, din părinţi păgâni. La 18 ani a fost luat cu forţa în rânduiala ostăşească a împărăţiei. Călătorind prin multe cetăţi a ajuns şi în cetatea Oxirinhos, din Tebaida de Sus, unde a cunoscut bunătatea şi milostenia creştinilor,...

Sărbătoriții zilei de astăzi 15 mai 2026
Sărbătoriții zilei de astăzi 15 mai 2026
15 mai 2026Local

Află cine se sărbătoreşte astăzi 15 mai 2026: Sorin Barbacariu - ISU Botoșani, Teodor Cătălin Budacă - Pr. profesor Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, Costel Murariu - agent principal Poliția de Frontieră Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista...

Remedii externe pe bază de flori de liliac
Remedii externe pe bază de flori de liliac
15 mai 2026Sanatate

Liliacul (Syringa vulgaris) este arbust ornamental nelipsit din gradina caselor, atrage atentia imediat prin frumusetea florilor lui si mirosul lor placut. Florile liliacului, de culoarea alba, roz sau violacee, se pot folosi cu succes în scop terapeutic. Florile de liliac se recolteaza cand mai...

Prăjitură cu foi de napolitane
Prăjitură cu foi de napolitane
15 mai 2026Retete culinare

Ingrediente: 1 pachet foi de napolitate 600 gr zahar 200 gr nuci (tocate cu cutitul) 4 oua 2 linguri cu varf de faina (2-3) 250 ml lapte 250 gr margarina Esenta de rom Mod de Preparare: Ouale se amesteca bine cu faina apoi cu laptele. Zaharul se caramelizeaza intr-o cratita, cand s-a topit de tot...

Primăria Dorohoi: Primele 10 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în Dorohoi
Primăria Dorohoi: Primele 10 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în Dorohoi
14 mai 2026 Galerie fotoAdministratie

Prin implicarea comună a executivului şi aparatului de specialitate al primarului, continuă dezvoltarea municipiului Dorohoi. Astfel, a fost semnat Contractul pentru furnizarea a 10 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, în cadrul proiectului „Actualizarea Planului Urbanistic General al...

Accident între Brăești și Leorda! O mașină s-a răsturnat după impactul dintre două autoturisme
Accident între Brăești și Leorda! O mașină s-a răsturnat după impactul dintre două autoturisme
14 mai 2026 Galerie fotoLocal

Două mașini au fost implicate într-un accident rutier produs joi, 14 mai 2026, în jurul orei 17:00, între localitățile Brăești și Leorda. La fața locului au intervenit rapid pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și două echipaje...

Intervenții la limită și adrenalină care îți taie respirația! Competiția Națională de Descarcerare și Prim Ajutor Calificat – etapa a II-a zonală, în plină desfășurare la Botoșani
Intervenții la limită și adrenalină care îți taie respirația! Competiția Națională de Descarcerare și Prim Ajutor Calificat – etapa a II-a zonală, în plină desfășurare la Botoșani
14 mai 2026 Galerie fotoLocal

În aceste zile, parcarea Parcului Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa este scena unei competiții unde fiecare secundă contează, iar miza este însăși viața. Competiția Națională de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat – etapa a II-a zonală, reunește cele mai bine...

Bărbat condamnat la închisoare pentru amenințare, încarcerat de polițiștii botoșăneni
Bărbat condamnat la închisoare pentru amenințare, încarcerat de polițiștii botoșăneni
14 mai 2026Infractional

La data de 13 mai 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de către Judecătoria Botoșani, pe numele unui bărbat, de 61 de ani, din localitatea Vorona. Bărbatul a fost condamnat la un an de...

Directia de Asistență Socială Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea a 5 funcții contractuale. Află detalii!
Directia de Asistență Socială Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea a 5 funcții contractuale. Află detalii!
14 mai 2026Administratie

In conformitate cu dispozitiile Regulamentului cadru pentru stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzator functiilor contractuale si a criteriilor de promovare in grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din...

Amenzi de peste 50.000 lei aplicate de inspectorii ITM Botoșani în luna aprilie
Amenzi de peste 50.000 lei aplicate de inspectorii ITM Botoșani în luna aprilie
14 mai 2026Local

În cursul lunii aprilie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 64 controale. Au fost dispuse 58 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 7 sancţiuni contravenționale, din care 3 avertismente și 4 amenzi, în valoare de 53.000 lei. Deficiențele constatate au...

Elevi din Dorohoi, premiați la Festivalul național de teatru „De-a râsu-plânsu” din Brașov - FOTO
Elevi din Dorohoi, premiați la Festivalul național de teatru „De-a râsu-plânsu” din Brașov - FOTO
14 mai 2026 Galerie fotoInvatamant

Festivalul național de teatru "De-a râsu-plânsu", organizat de Școala Populară de Arte și Meserii "Tiberiu Brediceanu" din Brașov, a ajuns la cea de-a XV-a ediție în zilele de 8 și 9 mai 2026. Evenimentul, recunoscut la nivel național, a fost structurat pe două secțiuni: teatru și text dramatic....

SINAXAR – 14 Mai – Sfântul Mucenic Isidor; Sfântul Sfinţit Mucenic Terapont, Episcopul Ciprului
SINAXAR – 14 Mai – Sfântul Mucenic Isidor; Sfântul Sfinţit Mucenic Terapont, Episcopul Ciprului
14 mai 2026Cultura

Sfântul Isidor († 251) a trăit pe vremea împăratului roman Deciu (249-251). Neamul său era din cetatea Alexandriei, iar el era înscris în armata împărăţiei, având rangul ce se numea „option”. Sfântul Isidor se afla cu partea sa de oaste în Alexandria, sub ocârmuirea lui Numerian, un duşman aprig al...

Sărbătoriții zilei de astăzi 14 mai 2026
Sărbătoriții zilei de astăzi 14 mai 2026
14 mai 2026Local

Află cine se sărbătoreşte astăzi 14 mai 2026: Carmen Liliana Andronic - manager SC Torfaflor SRL, Daniel Tănasă - paramedic SMURD în cadru ISU Dorohoi, Bianca Andreea Jităreanu - profesor la Școala Generală Cristinești. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista...

Beneficiile uimitoare ale scorțișoarei pentru organism
Beneficiile uimitoare ale scorțișoarei pentru organism
14 mai 2026Sanatate

Scorțișoara, un condiment îndrăgit de mulți, nu doar pentru aroma sa distinctivă, ci și pentru beneficiile sale pentru sănătate. Utilizată atât în medicina tradițională de sute de ani, cât și în bucătărie, această mireasmă exotică ascunde proprietăți ce merită explore. Într-adevăr, cercetările...

Varză cu carne de porc la cuptor
Varză cu carne de porc la cuptor
14 mai 2026Retete culinare

Ingrediente: 2 verze proaspete 600 gr carne porc (taiata cubulete) 150 gr adrei gras (taiat marunt) 2 cepe (taiate si ele marunt) Suc acrisor de rosii (bulion) 3 linguri de ulei (3/4) Pentru condimente: Sare Piper Boia Cimbru Busuioc Foi de dafin Mod de Preparare: Condimentam carnea cu sare, piper,...