Top stiri Dorohoi News
Stiri de ultima ora
Primăria Municipiului Dorohoi împreună cu unitățile de învățământ din municipiu, reprezentate de elevi și cadre didactice, precum și reprezentanți ai altor instituții de stat, s-au alăturat și în acest an campaniei „LET’S DO IT, ROMÂNIA !”, în data de 19 septembrie 2026, efectuând o amplă campanie...
La data de 19 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din comuna Cândești, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de violență în familie, amenințare și distrugere. În urma...
O persoană a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe DN 29 (Botoșani-Săveni), în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și descarcerare,...
La data de 19 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Sucevei din municipiul Botoșani, un autoturism condus de către tânăr, de 21 de ani, din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat faptul că...
FLORIN GoldGym Dorohoi vă invită sâmbătă, 26 septembrie 2026, la prima ediție a unui festival dedicat mișcării, energiei și comunității! INTRAREA ESTE GRATUITă PE TOATĂ DURATA ZILEI! Vino să descoperi atmosfera din sala FLORIN GoldGym și să participi GRATUIT la clasele noastre de grup. Vei putea să...
Pugiliștii legitimați la clubul C.S.M. Box Dorohoi și-au adjudecat două clasări pe podium în cadrul Turneului Internațional de Box „Moldavian Belt” (Centura Moldovei), care a avut loc în perioada 15-19 septembrie 2026, la Sala Polivalentă din Iași. Ștefan Dănilă a obținut medalia de argint la...
În data de 19 septembrie 2026, elevi și cadre didactice de la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi au participat la Ziua de Curățenie Națională, campanie organizată de Asociația „Let’s Do It, Romania!”. Activitatea de ecologizare s-a desfășurat în zona Parcului Brazi din municipiul Dorohoi,...
Echinocțiul de toamnă și intrarea Soarelui în Balanță pun accent pe relații, echilibru și colaborare, în timp ce Luna Plină din Berbec, de pe 26 septembrie, aduce curajul de a încheia situații și de a începe o nouă etapă. Horoscop Berbec Pentru nativii Berbec, săptămâna 21–27 septembrie aduce în...
Sfântul Codrat a fost ucenic al Apostolilor Domnului. După Tra¬diția Bisericii, el a propovăduit Evanghelia în mai multe locuri, dar în special în Atena, unde a fost și episcop. În apărarea creș¬tinilor care erau persecutați, el a scris în anul 124 o Apologie adresată împăratului Adrian (117-138),...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 21 septembrie 2026: Oana Ingrid Bouafia - profesor Dorohoi, Florin Huțul - instructor auto Dorohoi, Valentin Rău - fost Director Casa de Cultura a Sindicatelor Botoșani, Lucian Robu - Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista...
Durerea sub coasta stângă este o problemă frecventă, care poate crea disconfort și îngrijorare pentru cei care o experimentează. Este o senzație variabilă, putând varia de la ușoară la severă și poate fi cauzată de o gamă diversă de factori. În acest ghid comprehensiv, vom explora în detaliu...
Ingrediente: 3 mere 3 pere 100 gr făină 80 gr pudră de migdale 65 gr zahăr 100 gr unt rece Mod de Preparare: Curățați și tăiați merele și perele în bucăți mici. Rumeniți-le 10 minute intr-o tigaie la foc mediu. Dați deoparte. Combinați făina, migdalele măcinate și zahărul. Adaugati untul rece,...
Astăzi, 19 septembrie, satul Loturi Enescu s-a îmbrăcat în veșmânt de sărbătoare, întrucât Înalt Preasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a poposit în acest loc și a sfințit biserica nou zidită din această comunitate. Evenimentul a fost unul deosebit, întrucât a încununat efortul oamenilor din...
Astăzi, pompierii botoșăneni s-au alăturat, ca în fiecare an, campaniei naționale de ecologizare „Ziua Națională de Curățenie”, desfășurată în mai multe zone ale județului. Salvatorii au participat la acțiunile de curățare organizate în pădurile Lebăda, Gorovei, precum și în orașul Săveni. În urma...
Liveni, 19 septembrie 2026 – Sâmbătă, 19 septembrie 2026, la Casa Memorială „George Enescu” din Liveni, s-a desfășurat prima ediție a simpozionului cultural-artistic „Din Liveni spre eternitate”, eveniment organizat de Asociația „Cuza Vodă” din Dorohoi, în parteneriat cu Asociația Culturală „I.V....
Astăzi, 19 septembrie, cu ocazia Zilei de Curățenie Națională, ne-am alăturat campaniei Let’s Do It, Romania! și ne-am mobilizat pentru o acțiune de ecologizare. Prin această activitate ne dorim să transmitem un mesaj simplu: respectați mediul înconjurător, păstrați curățenia și depozitați...
Sfântul Eustație a fost un vestit căpitan de oşti, pe vremea împăratului Traian (98-117). Înainte de a se boteza, numele său era Plachida, iar soţia lui se numea Tatiana. Mergând într-o zi la vânătoare, a văzut în coarnele unui cerb Crucea lui Hristos, ce strălucea mai mult decât razele soarelui,...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 20 septembrie 2026: Daniela Maxim - inspector ANAF Dorohoi, Ciprian Băetu - angajat SC MIRA COM Dorohoi, Romică Costel Chelaru - SC Winxbella Company SRL Dorohoi, Mihai Claudiu Foca - preot Protopopiatul Dorohoi, Sergiu Marian - profesor Școala Răchiți, Laura Lavric...
Usturoiul este un ingredient esențial în multe bucătării tradiționale datorită aromei sale puternice și distincte. Parte din familia plantelor Allium, usturoiul contribuie la menținerea sănătății generale. Descoperă care sunt avantajele consumului de usturoi. Plantele din familia Allium includ...
Ingrediente Pentru pui: 600 g piept de pui dezosat și fără piele 20 ml ulei de măsline 20 g unt 5 g sare 2 g piper negru măcinat 3 g boia dulce. Pentru sosul de ciuperci: 400 g ciuperci champignon 1 ceapă medie, aproximativ 100 g 3 căței de usturoi, aproximativ 15 g 20 g unt 200 ml smântână pentru...

Amfiteatrul Clubului Copiilor Dorohoi a devenit, sâmbătă, 19 septembrie, locul unei întâlniri festive între elevi, părinți și profesori, prilejuită de deschiderea oficială a anului școlar 2026-2027. Evenimentul a adus împreună copii care participă deja la activitățile clubului, dar și noi elevi...

Un incendiu s-a produs, noaptea trecută, 18 spre 19 septembrie 2026, într-o gospodărie din localitatea Cristinești. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat că ardea o bucătărie de vară și...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza pentru următoarele săptămâni de toamnă. Datele indică perioade cu temperaturi ușor mai scăzute în anumite regiuni la sfârșitul lunii septembrie, urmate de intervale în care valorile termice vor depăși ușor mediile normale, în...

Vacanța de schi 2027, cunoscută și drept vacanța mobilă din luna februarie, va avea loc în perioade diferite pentru elevii din România. În funcție de județ, elevii vor fi în vacanță fie în perioada 15-21 februarie, fie între 22-28 februarie, fie între 1-7 martie 2027. Potrivit structurii oficiale a...

Sfinţii Trofim şi Savatie erau doi creştini care împlineau cu multă sârguinţă poruncile Domnului. Ei au venit în Antiohia în timpul sărbătorii zeului Apolo, pe când la Roma era împărat Prob (276-282). Văzând ei prăznuirea păgânească cea pieritoare de suflet, n-au voit să intre şi să se veselească...

Află cine se sărbătoreşte astăzi 19 septembrie 2026: Paul Onișa - administrator restaurant „La Negustori” Botoșani, Ioana Ştefana Chirilă - fost director Școala Păltiniș, Gelu Lionte - administrator SC Termoproduct Gam SRL, Dorina Lupu - purtător de cuvânt ISU Botoșani. Redacția Dorohoi News urează...

Cantitatea de zahar pe care o consumam zilnic este importanta, intrucat organismul nostru are nevoie de glucoza pentru a functiona – celulele tale necesita energie pentru a supravietui, iar zaharul reprezinta sursa lor preferata. Cu toate acestea, alimentatia omului modern este exagerat de bogata...

Ingrediente: 200 g făină 100 g unt 150 g cașcaval 1 ou 50 ml lapte sare ulei de măsline Mod de preparare: Se pregătește aluatul amestecând făina cu untul, cașcavalul ras, oul și laptele. Se adaugă puțină sare și se frământă până se obține un aluat omogen și ușor de modelat. Se întinde aluatul...

Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: Denumirea...

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat, joi, 17 septembrie a.c., o acțiune de control la două societăți comerciale de pe raza...

Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: Denumirea...

Beneficiarul COMUNA BROSCAUTI, cu sediul in localitatea Broscauti, judetul Botosani, urmeaza sa implementeze proiectul „ REABILITARE SI MODERNIZARE CORP SCOLAR "SCOALA NR. 1", COMUNA BROSCAUTI, JUD. BOTOSANI, comuna Broscauti, județul Botoșani” cofinantat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027,...

La data de 17 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 292 un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani, din orașul Săveni. Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată...

La data de 17 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 46 de ani, din comuna Tudora. În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în aceeași zi ar fi condus un...

Un bărbat în vârstă de 68 de ani a fost salvat de pompieri dintr-o fântână adâncă de aproximativ șase metri. Misiunea contracronometru a avut loc, în noaptea de joi spre vineri, în localitatea Bajura. La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o...

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, propunerea legislativă prin care bursele acordate elevilor vor putea fi primite și în perioada vacanțelor școlare. Măsura ar urma să se aplice începând cu anul școlar în curs și vizează bursele sociale, de merit și tehnologice. Proiectul a fost votat cu 106...

Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea s-a născut la 21 martie 1903, în comuna Valea Bradului, județul Hunedoara, unde tatăl său era preot. A urmat școala primară în comuna natală, iar cursurile liceale la Liceul „Avram Iancu” din Brad și la Liceul „Moise Nicoară” din Arad, unde și-a luat...

Află cine se sărbătoreşte astăzi 18 septembrie 2026: Lucia Toma - pensionară, Chițac Iulia - profesor Liceul Tehnologic Special „Ion Pillat” Dorohoi, Adrian Nahoi - preot Protopopiatul Dorohoi, Livanu Mihai - învățător Dorohoi, Radu Colescu - asistent radiolog Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează...

Te simți lipsit de energie, ai pielea obosită sau pur și simplu nu te mai simți în apele tale? Poate că e momentul să-i acorzi organismului tău o pauză și să-l ajuți să se "reseteze." Viața modernă, cu stresul zilnic, alimentația dezechilibrată și poluarea, supune corpul la un efort constant. În...

Ingrediente: Pentru chiftele: 400 g dovlecel 450 g carne tocată de vită 11 g usturoi 165 g ceapă 40 g ou 14 g ghimbir 11 g curry 6 g sare 1 g piper ulei de măsline Pentru sos: 75 g sos de roșii 300 ml smântână 15 ml zeamă de lămâie Mod de preparare: Se dă dovlecelul pe răzătoare și se stoarce bine,...




































