Top stiri Dorohoi News

Stiri de ultima ora

Prima ediție a Taberei de Tradiții „Meșteșuguri vii”, organizată la Concești de Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani - FOTO

În perioada 8–9 iulie 2026, Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani a organizat, în parteneriat cu Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Concești, prima ediție a Taberei de Tradiții „Meșteșuguri vii”, un proiect cultural-educativ dedicat promovării și valorificării patrimoniului cultural...

Amenzi de peste 150 mii lei aplicate de inspectorii ITM Botoșani în luna iunie

În cursul lunii iunie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 73 controale. Au fost dispuse 79 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenționale, din care un avertisment și 9 amenzi, în valoare de 157.500 lei. De asemenea, în luna iunie,...

Peste 60.000 de lei recuperați de polițiști în urma unei înșelăciuni online

La data de 9 iulie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reușit recuperarea a peste 60.000 de lei, în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de înșelăciune comisă prin mijloace de comunicare la distanță. Din cercetări, a reieșit faptul că victima, o tânără de 35...

Armă deținută ilegal, ridicată de polițiști

Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal privind infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și muniției, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au efectuat activități specifice la locuința unui tânăr, de 25 de ani, din comuna Știubieni. În...

Donează sânge! Apel al unei femei din comuna Corlăteni pentru a-și salva soțul

Petronela Gurițanu, din comuna Corlăteni a lansat un apel pentru a-și salva soțul aflat pe patul de spital. Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, din comuna Corlăteni, are nevoie de trombocite, iar soția acestuia a lansat un apel pentru donare de sânge. „Rog din inimă pe toată lumea care mă poate...

Material lemnos confiscat de polițiști la Roma. Conducătorul auto se afla sub influența alcoolului

La data de 9 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul comunal DC 66B, din comuna Roma, o autoutilitară condusă de un bărbat de 41 de ani, din aceeași localitate, care transporta material lemnos. În urma verificărilor efectuate s-a...

Acțiune a polițiștilor rutieri, pentru verificarea transportatorilor în regim taxi

La data 9 iulie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea legalității transportului rutier în regim taxi și a transportului alternativ. Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost controlate peste 30 de autovehicule, iar în urma neregulilor...

SINAXAR – 10 Iulie – Sfinţii 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei

În cetatea Nicopole din Armenia, pe timpul împăratului Liciniu (308-321), creştinii erau prinşi şi omorâţi. Credinţa în Domnul Iisus Hristos luminase în acel oraş şi cugetele ¬căpeteniilor, între care se aflau: Leontie, Mavrichie, Daniil, Antonie şi Alexandru. Aceştia, fără vreo teamă, îşi arătau...

Sărbătoriții zilei de astăzi 10 iulie 2026

Află cine se sărbătoreşte astăzi 10 iulie 2026: Sorin Muraru - Primăria Dorohoi, Otilia Purice - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Marian Ursuleanu - Pădureni, Loredana Popa - economist Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista sărbătoriților din...

Simptomele ascunse ale deficitului de vitamina E

Vitamina E este o vitamină solubilă în apă, având un rol crucial în buna funcționare a organismului. Lipsa acestui nutrient poate provoca diverse probleme de sănătate, astfel încât identificarea precoce a simptomelor este importantă. Află mai multe despre semnele deficienței de vitamina E. Deși...

Tartă cu foietaj și cireșe

Ingrediente: 2 foi aluat de foietaj 500 gr de cirese fara samburi 25 gr amidon de porumb 50 gr zahar suc de la 1/2 lamaie 1 ou Mod de Preparare: Se amesteca ciresele cu amidonul de porumb, zaharul si sucul de lamaie. Puneti o foaie de aluat de foietaj pe fundul tavii de copt. Intepati-l cu o...

Peste 90 de copii au participat la cea de-a VIII-a ediție a Taberei din Tinda Bisericii

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi și Parohia „Sfântul Ilie” din Dealu Mare au organizat, în această vară, cea de-a VIII-a ediție a Taberei din Tinda Bisericii, un proiect catehetic, educativ și recreativ care a reunit peste 90 de copii din cele două comunități parohiale. Devenită deja...

Impact între două autoturisme pe E58, la Huțani: O femeie și un bărbat au ajuns la spital

O femeie de 48 de ani și un bărbat de 81 de ani au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, joi, 9 iulie 2026, pe Drumul European 58, la intrarea în localitatea Huțani. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul...

Reținut pentru violarea vieții private și ultraj contra bunelor moravuri

La data de 8 iulie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 41 de ani, din municipiul Botoșani cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violarea vieții private și ultraj contra bunelor moravuri. În...

Acțiune pentru prevenirea furturilor din buzunare desfășurată în zona Pieței Centrale

La data de 8 iulie 2026, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea furturilor din buzunare și genți. Activitățile au fost desfășurate în zona Pieței Centrale și în proximitatea acesteia, locuri în care au fost înregistrate astfel...

Reținut pentru conducere sub influența alcoolului

La data de 7 iulie 2026, polițiștii din cadrul secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 52 de ani, din comuna Vârfu Câmpului, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice. Din...

Noaptea Muzeelor la Sate, ediția 2026, deschide înscrierile oficiale - FOTO

Pe 29 august 2026 va avea loc cea de-a patra ediție a Nopții Muzeelor la Sate, evenimentul care, o dată pe an, aduce în prim-plan muzeele și colecțiile din comunitățile rurale ale României. Organizatorii deschid înscrierile pentru ediția din acest an și invită muzeele, colecțiile private, casele...

Alesia-Ioana Ionel și Denis-Sabin Derscariu, dorohoienii de la Liceul „Regina Maria” - în topul județean la Bacalaureat

Publicarea rezultatelor Examenului Național de Bacalaureat a pus capăt emoțiilor absolvenților și a adus satisfacție acolo unde perseverența și seriozitatea au fost răsplătite pe deplin. Pentru comunitatea Liceului „Regina Maria” din Dorohoi, sesiunea din acest an a adus motive de mândrie,...

Botoșănean depistat la volanul unui autoturism neînmatriculat

La data de 8 iulie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au oprit pentru control, pe strada Independenței, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 31 de ani, din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autorizația de...

Profesorii din județ sunt așteptați la Memorialul Ipotești la o nouă ediție a atelierelor CreativLit

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” invită profesorii la o nouă ediție, 2026, a atelierelor CreativLit, care vor avea loc în perioada 27-30 iulie la Memorialul Ipotești. Gândite ca platformă de discuție pe proza și poezia unor scriitori invitați și pe texte din...

AJOFM BOTOȘANI: 203 locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană
AJOFM BOTOȘANI: 203 locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană
9 iulie 2026Social

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 203 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Danemarca – 5 locuri de muncă vacante pentru operatori la prelucrarea materialelor compozite (laminatori). Experiență în laminare manuală, utilizarea uneltelor...

AJPIS Botoșani: Plăți de peste 35 milioane de lei pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție
AJPIS Botoșani: Plăți de peste 35 milioane de lei pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție
9 iulie 2026Social

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii iunie 2026, destinate unui număr de 82.487 de beneficiari, în valoare totală de 35.890.975 de lei. Plățile pentru alocații,...

Se schimbă regulile în fotbalul românesc din sezonul 2026-2027. Lista oficială de modificări prezentată de FRF
Se schimbă regulile în fotbalul românesc din sezonul 2026-2027. Lista oficială de modificări prezentată de FRF
9 iulie 2026Sport

Sezonul 2026-2027 vine cu o serie de modificări semnificative în Legile Jocului, menite să crească ritmul şi buna desfăşurare a partidelor, anunţă frf.ro. Una dintre cele mai vizibile schimbări priveşte procedura înlocuirilor: jucătorii înlocuiţi au la dispoziţie doar zece secunde pentru a părăsi...

SINAXAR – 9 Iulie – Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamţ
SINAXAR – 9 Iulie – Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamţ
9 iulie 2026Cultura

Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamţ este considerată cea mai veche și mai frumoasă icoană din România, și cunoscută în toată lumea ca făcătoare de minuni. Timp de peste 600 de ani, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț a întărit credința creștin-ortodoxă a...

Sărbătoriții zilei de astăzi 9 iulie 2026
Sărbătoriții zilei de astăzi 9 iulie 2026
9 iulie 2026Local

Află cine se sărbătoreşte astăzi 9 iulie 2026: Mihaela Prichici - Serviciului Public Comunitar Local - Evidența Populației, Xenia Simona Bejinaru - consilier Direcția Taxe și Impozite locale, Elena Ana Hlușcu - profesor Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, Marian Susu - PRO CASA Dorohoi....

Cum tratăm enterocolita, boala de...vacanță
Cum tratăm enterocolita, boala de...vacanță
9 iulie 2026Sanatate

Insolaţie, alergii, înţepaturi de insecte, boli digestive - toate pot transforma o vacanţa placuta si relaxanta într-un adevarat cosmar. Cele mai întâlnite neplaceri în concediu sunt problemele cu stomacul. De ce apare enterocolita si cum ne punem rapid pe picioare? Bacteriile nu iau niciodata...

Salată de paste cu ardei, porumb și mozzarella
Salată de paste cu ardei, porumb și mozzarella
9 iulie 2026Retete culinare

Ingrediente: 200 gr de paste (Farfalle) 150 gr de porumb 1 ardei 1 mozzarella Rozmarin uscat Ulei de măsline Piper negru Mod de Preparare: Coaceți ardeii apoi descojiți-l și tăiați-l în benzi. Dați deoparte. Între timp, gătiți pastele ”al dente” în apa sărată. Scurgeți-le și dați-le sub jet apă...

Incendiu la Dorohoi! Pompierii solicitați să intervină după ce un frigider a luat foc
Incendiu la Dorohoi! Pompierii solicitați să intervină după ce un frigider a luat foc
8 iulie 2026Local

Un incendiu s-a produs, în această după-amiază, într-o casă de pe strada Lt. Alexandru Cucuta din municipiul Dorohoi. Alarma a fost dată chiar de proprietari. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere. Aceștia au...

Bărbat ajuns la spital în urma unui accident produs în apropierea localității Zăicești
Bărbat ajuns la spital în urma unui accident produs în apropierea localității Zăicești
8 iulie 2026 Galerie fotoLocal

Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, în urmă cu puțin timp, în apropierea localității Zăicești. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o...

Ce sunt multiplicatorii progresivi la sloturi online
Ce sunt multiplicatorii progresivi la sloturi online
8 iulie 2026 Galerie fotoInformatii utile

Pentru mai multă diversitate și distracție, furnizorii de sloturi online caută mereu să vină cu ceva nou, iar multiplicatorii progresivi au fost primiți cu mult entuziasm de jucători. Așa se face că multiplicatorii progresivi sunt implementați în prezent în sute de sloturi online. Un multiplicator...

O oală cu mâncare uitată pe aragazul în funcțiune a pus în alertă autoritățile
O oală cu mâncare uitată pe aragazul în funcțiune a pus în alertă autoritățile
8 iulie 2026 Galerie fotoLocal

Pompierii botoșăneni au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Împărat Traian, din municipiul Botoșani. Alarma a fost dată de vecini. La fața locului s-au deplasat salvatorii din...

Primăria Dorohoi: Anunţ privind aprobarea PUZ în vederea obținerii autorizației de construire hale multifuncționale, amplasare stație de betoane, platforme betonate, împrejmuire, amenajare spații verzi și agrement
Primăria Dorohoi: Anunţ privind aprobarea PUZ în vederea obținerii autorizației de construire hale multifuncționale, amplasare stație de betoane, platforme betonate, împrejmuire, amenajare spații verzi și agrement
8 iulie 2026Administratie

Anunţ privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal si a Regulament Local de urbanism pentru Extindere intravilan in vederea obtinerii autorizatiei de construire hale multifunctionale, amplasare statie de betoane, platforme betonate, imprejmuire, amenajare spatii verzi si agrement, mun. Dorohoi, CF...

Siguranța nu intră în vacanță! Peste 100 de copii din tabăra de vară de la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” Dorohoi au învățat cum să prevină situațiile de urgență și să acorde primul ajutor - FOTO
Siguranța nu intră în vacanță! Peste 100 de copii din tabăra de vară de la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” Dorohoi au învățat cum să prevină situațiile de urgență și să acorde primul ajutor - FOTO
8 iulie 2026 Galerie fotoLocal

Sub sloganul „Siguranța nu intră în vacanță”, pompierii botoșăneni au continuat activitățile de informare și educare preventivă dedicate copiilor participanți la taberele de vară organizate de parohii. Astăzi, salvatorii s-au întâlnit cu peste 100 de copii înscriși în tabăra de vară organizată la...

Alertă! Caz de rabie confirmat la un câine dintr-o gospodărie din Săveni
Alertă! Caz de rabie confirmat la un câine dintr-o gospodărie din Săveni
8 iulie 2026Administratie

În data de 07 iulie 2026, a fost diagnosticat un caz rabie la un câine cu stăpân din orașul Săveni. Proprietarul detine un numar de 7 caini (6 după moartea celui diagnosticat), nevaccinati antirabic. 1. Date generale - Rabia, cunoscută și sub denumirea de turbare, este o boală virală gravă, care...

UN GEST SIMPLU POATE ÎNSEMNA O ȘANSĂ LA VIAȚĂ - FOTO
UN GEST SIMPLU POATE ÎNSEMNA O ȘANSĂ LA VIAȚĂ - FOTO
8 iulie 2026 Galerie fotoLocal

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au răspuns apelului lansat de Centrul de Transfuzie Sanguină Botoșani, demonstrând că spiritul de solidaritate și grija față de comunitate merg dincolo de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Donarea de sânge rămâne un act de responsabilitate...

Dorohoian reținut după ce și-a amenințat mama și a încălcat ordinul de protecție
Dorohoian reținut după ce și-a amenințat mama și a încălcat ordinul de protecție
8 iulie 2026Infractional

La data de 7 iulie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 41 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție. Din cercetări, a reieșit...

Tânără depistată la volan, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule
Tânără depistată la volan, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule
8 iulie 2026Infractional

La data de 7 iulie 2026, polițiștii din cadrul poliției Orașului Flămânzi au identificat, pe drumul public din comuna frumușica, un autoturism condus de o tânără, din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că aceasta nu deține permis de conducere pentru nicio...

Material lemnos confiscat pentru lipsa documentelor
Material lemnos confiscat pentru lipsa documentelor
8 iulie 2026Infractional

La data de 7 iulie 2026, polițiști din cadrul Postului de Poliție Șendriceni au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 291, în comuna Șendriceni, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 26 de ani, din comuna Hilișeu Horia, care transporta material lemnos. În urma verificărilor efectuate, s-a...

Încep înscrierile pentru „Rabla 2026”, persoanele fizice. Românii pot primi până la 18.500 de lei
Încep înscrierile pentru „Rabla 2026”, persoanele fizice. Românii pot primi până la 18.500 de lei
8 iulie 2026National

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat lansarea Programului „Rabla” 2026 destinat persoanelor fizice. Înscrierile vor începe pe 20 iulie 2026, iar cei care doresc să își înlocuiască autoturismele vechi vor putea solicita finanțare până la sfârșitul anului sau până la epuizarea...

SINAXAR – 8 Iulie – Sfântul Mare Mucenic Procopie; Sfinţii Mucenici Epictet preotul şi Astion monahul
SINAXAR – 8 Iulie – Sfântul Mare Mucenic Procopie; Sfinţii Mucenici Epictet preotul şi Astion monahul
8 iulie 2026Cultura

Sfântul Mare Mucenic Procopie a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305), iar părinţii săi erau din Ierusalim. Tatăl său era creştin, însă mama lui se închina zeilor păgâni. Numele său cel dintâi fusese Neania. La vârsta maturităţii a ajuns dregător al Alexandriei. Mergând oarecând pe drum...