Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Primarul Municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu și Managerul Spitalului Dorohoi dr. Valerian Andrieș împreună cu managerul proiectului, „Modernizarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020”, Cristian Dogaru, au fost prezenți marți, 25 august 2020, la punerea în funcțiune a analizorului automat de imunologie din cadrul contractului de furnizare de echipamente pentru COVID-19.
Echipamentul este pus la dispoziția laboratorului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi și va deveni operațional începând cu data de 31 august 2020, astfel încât să fie posibilă testarea privind efectele infecției cu SARS COV-2.
Urmează funizarea sistemului automat POCT Real Time – PCR care determină existeța virusului la persoana testată. Timpul de răspuns al analizei va fi de circa 24 de ore.
Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.