Dorin Alexandrescu – Mesaj cu ocazia redeschiderii instituțiilor de învățământ din Dorohoi

4 feb. 2021, Administratie
Dorin Alexandrescu – Mesaj cu ocazia redeschiderii instituțiilor de învățământ din Dorohoi

Primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, a transmis un mesaj cadrelor didactice și elevilor din Dorohoi cu ocazia redeschiderii instituțiilor de învățământ din Dorohoi în data de 8 februarie.

„Începând cu data de 8 februarie școlile din Dorohoi se vor redeschide. Mă bucură faptul că instituțiile de învățământ s-au organizat exemplar și sunt pregătite pentru a-și desfășura activitatea firească a cursurilor și de a-și întâmpina elevii și profesorii în condiții de siguranță.

Rămânem în continuare aproape de profesori, elevi și părinți în efortul comun de a asigura toate condițiile pentru buna reîncepere și desfășurarea fizică a cursurilor. O atenție deosebită a fost acordată și elevilor aflați în situații de vulnerabilitate, astfel încât toți copiii și tinerii să poată participa la orele de curs. 

Nerăbdarea, entuziasmul și bucuria de a reveni la școală rămân vii, cu toate acestea însă, rog în continuare ca toți să respectăm măsurile impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, pentru a putea preîntâmpina orice situație care ar pune în pericol desfășurarea cursurilor, totul în spiritul protejării dumneavoastră și a celor dragi. 

Am mare încredere că împreună, prin conștientizare și asumare, vom reuși să depășim cu bine această etapă dificilă determinată de situația pandemică și să facem pași mici și siguri spre normalitate. Profesorilor le urez mult succes în îndeplinirea obiectivului de a oferi un act educativ de calitate și de a menține toate condițiile sanitare necesare pentru desfășurarea cursurilor. Elevilor le doresc multe realizări, sănătate și tot ce există mai bun pe lume, și, nu în ultimul rând, părinților le urez sănătate și putere de muncă în efortul și sacrificiul pe care îl depun în modelarea caracterelor tinerilor noștri. 

Vă mulțumesc pentru implicarea dumneavoastră!”

Cu prețuire,
Primar 
ing. Dorin Alexandrescu

Sursa: DorohoiNews.ro