Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Doina Federovici - Daniel Caslariu (2)

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a avut astăzi o întâlnire cu activistul civic Daniel Câșlariu, fondatorul și președintele Asociației „Grup Civic” Botoșani, una dintre cele mai implicate organizații neguvernamentale din zona socială.

Una dintre cele mai arzătoare probleme ridicate de către Daniel Câșlariu este lipsa sau slaba implicare a unor asistenți sociali și/sau comunitari în rezolvarea problemelor grave cu care se confruntă mulți botoșăneni din mediul rural. „Asistența socială nu se face din birou. Suntem deschiși la orice fel de colaborare și să ajutăm cât putem. Avem resurse, avem dorința de a face lucruri, dar avem nevoie de implicarea asistenților sociali și a celor comunitari, pentru a nu-i lăsa pe cei mai oropsiți dintre noi în mizerie”, i-a transmis Daniel Câșlariu președintele Consiliului Județean. 

Doina Federovici și-a arătat toată deschiderea pentru a-l ajuta în activitatea pe care o desfășoară. „Suntem înainte de toate oameni, iar acest lucru trebuie să-l demonstrăm în fiecare zi. Suntem deschiși la o colaborare de lungă durată cu Asociația Grup Civic, care a demonstrat că prin voință, empatie și cu un minim efort se pot face lucruri care să le schimbe puțin în bine viața semenilor noștri care se confruntă cu probleme. Voi fi receptivă la toate problemele pe care ni le veți aduce la cunoștință și voi purta discuții cu primarii în care le voi cere să-i responsabilizeze pe asistenții sociali și cei comunitari, să se implice activ în viața comunităților, în sensul de a-i ajuta pe cei care se află acum în dificultate, pentru că trebuie să punem oamenii pe primul loc”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

Cu această ocazie, Doina Federovici a completat și semnat Formularul 230 prin care a direcționat 3,5% din impozit către Asociația „Grup Civic” Botoșani. „Îi îndemn pe botoșăneni să fie alături de Daniel Câșlariu să demonstreze că suntem oamenii faptelor bune”, a conchis Doina Federovici.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Doina Federovici - Daniel Caslariu (2)Doina Federovici - Daniel Caslariu (1)Doina Federovici - Daniel Caslariu (3)Doina Federovici - Daniel Caslariu (4)Doina Federovici - Daniel Caslariu (5)
DorohoiNews.ro, 12-02-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Vând stoloni de căpșuni, soi foarte aromat și productiv, cu prețul de 1 leu/ stolon. Comanda ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați
Societate comercială din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro