Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

angajam (2)
Având în vedere prevederile art. 618 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în baza excepțiilor prevăzute de art. II din Legea nr. 203/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în conformitate cu prevederile Hotarârii nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DOROHOI, JUDEȚUL BOTOȘANI, anunță organizarea și desfășurarea următorului concurs de recrutare pentru o funcție publică de execuție:
 
consilier, clasa I, grad profesional debutant, la Compartimentul Mediu, din subordinea Biroului Urbanism și disciplină în construcții, din cadrul Direcției Tehnice, din Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Dorohoi, județul Botoșani, cu raporturi de serviciu pe perioadă nedeterminată și durata normală a timpului de muncă de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.
 
PROBELE STABILITE /CALENDARUL DESFĂȘURĂRII:
a) locul de desfășurare a concursului : Primăria Municipiului Dorohoi, strada Grigore Ghica, nr. 34, județul Botoșani.
b) proba scrisă: 12.05.2021, ora 10:00;
c) proba interviu: în termen de maxim cinci zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.
d) depunerea dosarelor: în perioada 09.04.2021-28.04.2021, la sediul Primăriei Municipiului Dorohoi din strada Grigore Ghica, nr.34, la  Compartimentul Resurse Umane, la doamna Carmen Gavriliu, consilier, clasa I, grad profesional superior, telefon/fax: 0231611301, 0231610133, e-mail: [email protected] sau [email protected] 
e) selecția dosarelor: în termen de maxim cinci zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor.
 
DOSARUL DE CONCURS
Dosarul de concurs  va conține în mod obligatoriu:
a) formularul de înscriere (de la Compartimentul Resurse Umane sau de pe site-ul instituției);
b) curriculum vitae, modelul comun european;
c) copia actului de identitate;
d) copii ale diplomelor de studii și ale altor documente care atestă efectuarea unor specializări și perfecționări;
e) copie a diplomei de master în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, după caz, în situaţia în care diploma de absolvire sau de licenţă a candidatului nu este echivalentă cu diploma de studii universitare de master în specialitate, conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
f) copia carnetului de muncă  şi a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului/funcţiei sau pentru exercitarea profesiei; (modelul de adeverință se pune la dispoziție de către Compartimentul Resurse-Umane, sau se poate găsi pe site-ul instituției, la secțiunea formulare de concurs);
g) copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
h)cazierul judiciar;
i) declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.
 
MENȚIUNI:
(1) Adeverinţele care au un alt format decât cel pus la dispoziție de Compartimentul Resurse Umane trebuie să cuprindă elemente similare celor prevăzute în anexa nr. 2D la OUG nr.57/2019 şi din care să rezulte cel puţin următoarele informaţii: funcţia/funcţiile ocupată/ocupate, nivelul studiilor solicitate pentru ocuparea acesteia/acestora, temeiul legal al desfăşurării activităţii, vechimea în muncă acumulată, precum şi vechimea în specialitatea studiilor.
(2) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
(3) Copiile de pe actele depuse la dosarul de concurs, precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, dacă este cazul, se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.
(4) Documentul prevăzut la alin. (1) lit. h)  (cazierul judiciar) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării interviului, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire. În situaţia în care candidatul solicită expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită potrivit legii şi procedurii aprobate la nivel instituţional.
(5) Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilităţi (dacă este cazul), poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut pentru depunerea dosarelor de concurs, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilităţii probelor de concurs.
 
CONDIȚIILE GENERALE PENTRU OCUPAREA FUNCȚIEI PUBLICE 
Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte condițiile stabilite la art.465 din OUG nr.57/2019, respectiv:
a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) este apt din punct de vedere medical să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;
g) îndeplineşte condiţiile specifice, conform fişei postului, pentru ocuparea funcţiei publice;
h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;
i) nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;
j) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
k) nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.
 
CONDIȚIILE SPECIFICE PENTRU PARTICIPAREA LA CONCURS
Pentru a participa la concursul de recrutare în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional debutant, candidatul trebuie să îndeplinească următoarele condiții specifice:
să aibă studii universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă. 
fără condiții de vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcției publice de execuție de grad profesional debutant.
 
ANEXE: 
- bibliografia/tematica stabilite de conducătorul instituţiei publice organizatoare a concursului, la propunerea compartimentelor de specialitate.
- fișa postului - consilier, clasa I, gradul profesional debutant.
 
IMPORTANT!!
Conform prevederilor art. 671 Hotarârea nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, „afişarea rezultatelor obţinute de candidaţi la probele concursului, precum şi afişarea rezultatelor soluţionării contestaţiilor şi a rezultatelor finale ale concursului se realizează folosindu-se numărul de înregistrare atribuit dosarului de înscriere la concurs pentru fiecare candidat”.
 
Anunț publicat în data de 09.04.2021.
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

angajam (2)
DorohoiNews.ro, 09-04-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Dealu Morii

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Magistra

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Dr. Valerian Andrieș: „Sincere condoleanțe!”

Dr. Valerian Andrieș: „Sincere condoleanțe!”
Dr. Valerian Andrieș, managerul Spitalului Municipal Dorohoi este alături de familia lui SERGIU RĂDĂCINĂ, ...

Angajez vânzător magazin alimentar

Angajez vânzător magazin alimentar
Angajez vânzător pentru magazin alimentar din Dorohoi. Relaţii la numărul de telefon 0755644977

SC din Dorohoi angajează personal fastfood și ospătar

SC din Dorohoi angajează personal fastfood și ospătar
Happymagic Dorohoi angajează personal fastfood. Rezervart Dorohoi angajează ospătar. Mai multe ...

SC angajează paznici și îngrijitori animale

SC angajează paznici și îngrijitori animale
Societate comercială cu profil agricol caută în vederea angajării, paznici și îngrijitori ...

SC din Dorohoi angajează electrician de forță

SC din Dorohoi angajează electrician de forță
Societate comercială cu profil agricol angajează electrician de forță pentru siloz de cereale. Informații ...

Vând sau schimb cu garsonieră, apartament cu două camere

Vând sau schimb cu garsonieră, apartament cu două camere
Vând sau schimb cu garsoniera apartament cu doua camere in cartier Plevna. Apartament mobilat, ...

Dorin Alexandrescu: „Cele mai sincere condoleanțe!”

Dorin Alexandrescu: „Cele mai sincere condoleanțe!”
Rugăciunile și amintirile plăcute sunt ceea ce avem pentru a comemora viața lui SERGIU RĂDĂCINĂ, ...

Dumnezeu să îl odihnească!

Dumnezeu să îl odihnească!
În aceste momente grele pricinuite de trecerea în neființă a colegului nostru SERGIU RĂDĂCINĂ, ...

Cu durere în suflet, familia, anunță trecerea în neființă a lui RĂDĂCINĂ SERGIU

Cu durere în suflet, familia, anunță trecerea în neființă a lui RĂDĂCINĂ SERGIU
Cu durere în suflet, familia, anunță trecerea în neființă a celui care a fost soț, tată ...

Pierdut cățelușă Bichon

Pierdut cățelușă Bichon
Mă adresez doamnei care ați luat Bichon ul alb la ora 2 și ceva din fata la IRTA. V'a ajutat o ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro