Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

inima moldovei 002

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, și parlamentarii Marius Budăi, Dan Șlincu, Alexandra Huțu și Lucian Trufin au răspuns pozitiv invitației profesorului universitar doctor Grigore Tinică și a președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, de a sprijini demersul construirii unui nou Institut de Medicină Cardiovasculară la Iași, care să deservească toate județele Moldovei. 

Cei patru oficiali au transmis în cadrul evenimentului „Împreună pentru Inima Moldovei”, organizat joi, 17 iunie, la Iași, susținerea deplină a botoșănenilor pentru unul dintre cele mai importante proiecte regionale din domeniul sănătății. „Moldova este principala resursă umană a României și trebuie să avem grijă ca ea să rămână sănătoasă. Acesta este principalul motiv pentru care avem nevoie de o infrastructură sanitară modernă și cât mai apropiată de standardele europene. Avem nevoie de un institut regional de medicină cardiovasculară aici, la Iași, care să deservească toate județele Moldovei, adică o treime din întreaga populație a României. Avem nevoie de un institut care să concureze de la egal la egal cu cele mai mari centre medicale din Europa și chiar din lume. Iar pentru acest obiectiv noi, toți cei aleși de oameni să le reprezentăm interesele în diferite funcții ale administrației locale sau centrale, va trebui să facem front comun, să trecem peste orice barieră politică și să susținem cu toate forțele includerea acestui proiect în rândul celor finanțate prin PNRR. Trebuie să fim ctitori ai unei zidiri istorice pentru viață! Trebuie să fim Împreună pentru inima Moldovei!”, a declarat, de la tribuna evenimentului de la Iași, președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici.

Președintele Consiliului Județean Botoșani a subliniat faptul că Institutul de Medicină Cardiovasculară Iași se adresează întregii regiuni, nu numai Iașului. „Doar la Botoșani, numărul bolnavilor cu afecțiuni cardio-vasculare depășește 44.000, iar zilnic apar noi și noi cazuri. Asta înseamnă că aproximativ 10% din populația județului suferă de afecțiuni cardiace. Mulți bolnavi sunt tratați la Botoșani, dar mulți au nevoie de îngrijiri de înaltă specialitate, într-un centru universitar, iar Iașul este soluția”, a mai spus Doina Federovici, cerând tuturor forțelor politice să facă front comun pentru atingerea acestui obiectiv îndrăzneț al Moldovei. „Bucureștiul trebuie să-și îndrepte atenția și asupra Moldovei! Merităm acest lucru! Nu este o favoare, ci chiar o datorie pe care o are Bucureștiul față de Moldova, de care a cam uitat! Și chiar dacă unora nu le place, din cauza disprețului arătat de la București față de județele Moldovei, Vogoride face din ce în ce mai mulți prozeliți printre moldoveni, care încep să înțeleagă de ce un spirit atât de mare ca Ion Creangă s-a opus unirii Moldovei cu Muntenia. E timpul să schimbăm paradigma și să-i facem pe toți cei care ne cârmuiesc să înțeleagă că trebuie să acorde o atenție specială Moldovei pentru a reduce decalajele față de restul țării, iar susținerea construirii prin PNRR a institutului regional de medicină cardiovasculară este un prim pas obligatoriu. Un prim pas ce va trebui urmat și de alții, precum Autostrada Unirii sau Autostrada Moldovei”, a arătat președintele Consiliului Județean Botoșani.

Doina Federovici l-a felicitat pe domnul profesor universitar doctor Grigore Tinică pentru inițiativa de a demara acest ambițios proiect și i-a transmis că botoșănenii vor fi alături de dumnealui „ctitori ai unei zidiri istorice pentru viață”!

Institutul Regional de Cardiologie va fi construit în comuna Miroslava, pe o suprafață de teren de 120.000 de metri pătrați. El va deservi o populație de 5,5 milioane de locuitori și se estimează că va avea 28 de secții și departamente și aproximativ 1.500 angajați. Viitorul institut care va cuprinde un spital multidisciplinar va avea 450 de paturi. Valoarea totală estimativă pentru realizarea obiectivului de investiție este de 350 de milioane de euro, inclusiv TVA.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

inima moldovei 002inima moldovei 001inima moldovei 005inima moldovei 007inima moldovei 008inima moldovei 010inima moldovei 011inima moldovei 012inima moldovei 013inima moldovei 014inima moldovei 015inima moldovei 003inima moldovei 004inima moldovei 006inima moldovei 009
DorohoiNews.ro, 18-06-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Vând stoloni de căpșuni, soi foarte aromat și productiv, cu prețul de 1 leu/ stolon. Comanda ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați
Societate comercială din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro