Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]dorohoinews.ro

1

Sub autoritatea instituției prefectului, în perioada următoare, polițiștii, împreună cu jandarmi, polițiști locali și specialiști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare și a Inspectoratului Teritorial de Muncă, vor intensifica acțiunile de control pentru verificarea respectării măsurilor impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-COV 2. 

Având în vedere faptul că în localitățile Tudora și Roma a fost extinsă perioada carantinei, conform Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, cu încă 7 zile, forțele de ordine se vor afla în continuare în misiune, pentru menținerea ordinii și siguranței publice în aceste zone, pentru sprijinirea autorităților responsabile în implementarea deciziilor cu privire la instituirea carantinei, prin restricționarea accesului pe căile de comunicații înspre/dinspre cele două localități, precum și pentru identificarea și luarea măsurilor legale față de persoanele care încalcă prevederile legale.

Precizăm că pentru localitățile în care incidența cumulată la 14 zile a depășit 6/1000 de locuitori, acesta fiind și cazul municipiului Botoșani, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile deschise, cu excepția cazurilor prevăzute în mod expres de lege. 

Amintim faptul că, pentru localitățile în care incidența este mai mică de 6/1.000 de locuitori, portul măştii de protecţie este în continuare obligatoriu  în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, precum și în spații publice deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spațiile comerciale, stații pentru transportul în comun. 

De asemenea, conform Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 75 din 3 octombrie 2021, se mențin măsurile de protecție, obligațiile și restricțiile care trebuie respectate, aprobate prin Hotărârea nr. 57 din 10 septembrie a. c., potrivit cărora, activitatea agenților economici și a organizatorilor de evenimente, va fi adaptată în funcție de incidența cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile, a localității din care fac parte. 

Astfel de activități vor fi intensificate în perioada următoare, pe raza întregului județ, fiind vizate zonele aglomerate, localurile publice, instituțiile publice și transportatorii, scopul acestora fiind prevenirea răspândirii noului coronavirus.

„Reamintim obligația Comitetelor locale pentru situații de urgență de a adopta măsuri specifice în vederea prevenirii și controlului infecțiilor generate de virusul SARS-COV-2 la nivel local, precum și obligația desfășurării în regim permanent a activității tuturor centrelor operative pentru situații de urgență cu activitate temporară.”, insistă prefectul Dan Nechifor.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

1
DorohoiNews.ro, 07-10-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Dealu Morii

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Magistra

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe transmise de colectivul clasei a IV-a B de la Școala M. Kogălniceanu Dorohoi

Sincere condoleanțe transmise de colectivul clasei a IV-a B de la Școala M. Kogălniceanu Dorohoi
Cu nemăsurată tristețe suntem alături de Ilinca Colesniuc și de mama acesteia, la moartea ființei ...

DELTA CON angajează muncitori necalificați, vorbitori de limba engleză

DELTA CON angajează muncitori necalificați, vorbitori de limba engleză
SC DELTA CON SRL angajează muncitori necalificați la spargerea și tăierea materialelor de construcții, ...

Se caută 2 băieți pentru muncă la o fermă de porci în Danemarca

Se caută 2 băieți pentru muncă la o fermă de porci în Danemarca
Se caută 2 băieți pentru muncă la o fermă de porci în Danemarca. Experiența nu este necesară, ...

Angajez vânzător magazin alimentar

Angajez vânzător magazin alimentar
Angajez vânzător pentru magazin alimentar din Dorohoi. Relaţii la numărul de telefon 0755644977

SC din Dorohoi angajează personal fastfood și ospătar

SC din Dorohoi angajează personal fastfood și ospătar
Happymagic Dorohoi angajează personal fastfood. Rezervart Dorohoi angajează ospătar. Mai multe ...

SC angajează paznici și îngrijitori animale

SC angajează paznici și îngrijitori animale
Societate comercială cu profil agricol caută în vederea angajării, paznici și îngrijitori ...

SC din Dorohoi angajează electrician de forță

SC din Dorohoi angajează electrician de forță
Societate comercială cu profil agricol angajează electrician de forță pentru siloz de cereale. Informații ...

Vând haina blană

Vând haina blană
Vana haina blana naturală, noua cu etichetă de culoare neagră mărimea 54!

Caut bonă

Caut bonă
Caut bonă pentru fetița mea de 1 an și 2 luni din Ianuarie sa vină să stea cu ea noi locuim în ...

Sincere condoleanțe transmise de colectivul Școlii gimnaziale nr. 1 Văculești

Sincere condoleanțe transmise de colectivul Școlii gimnaziale nr. 1 Văculești
Colectivul Școlii gimnaziale nr. 1 Văculești este alături de doamna secretară Ilucă Aurica, la ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro