Lucrările de modernizare și reabilitare din cadrul proiectului „Reabilitarea şi modernizarea urbană a municipiului Dorohoi”, a Planului Integrat de Dezvoltare (PID) sunt în plină desfășurare.
Șoferii care au dorit astăzi să circule pe strada Dimitrie Pompeiu din Dorohoi, au fost întâmpinați de semne rutiere care indicau faptul că acea zonă este închisă pentru efectuarea unor lucrări. Lucrările constau în profilarea dâmbului din zona trecerii depietoni.
„Se efectuează lucrări pe strada Dimitrie Pompeiu, lucrări de profilare a dâmbului din zona trecerii de pietoni. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat cetățenilor prin faptul că am închis acel sector de drum dar lucrările vor fi urgentate pentru a se finaliza într-un timp cât mai scurt.”, a declarat pentru Dorohoi News, Lucian Topalagă, viceprimarul municipiului Dorohoi.
Acel sector de drum care este acum închis circulației va rămâne închis până duminică, 9 august 2015, când se preconizează finalizarea lucrărilor. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro



















