Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Comuna Hiliseu Horia

Acest an se anunţă a fi unul cu foarte multe investiţii în comuna Hilişeu Horia. Potrivit primarului Ioan Butnaru, sunt şanse mari ca în acest an să demareze o serie de investiţii aşteptate de foarte mult timp şi care vor schimba complet faţa acestei comune aflată între Vama Racovăţ şi municipiul Dorohoi.

„Am ratat pe sesiunea din toamnă pentru că am avut mici probleme cu studiile de fezabilitate. Nu corespundeau ghidurilor. Una a fost prezentat în ghidul consultativ iar în final era cu totul altă formă. Am pus la punct studiile de fezabilitate şi mă refer la construirea unei grădiniţe în Hilişeu Crişan, o grădiniţă cu două grupe şi la un un drum între Corjăuţi şi Pomârla. Este un drum de patru kilometri din Hilişeu Horia, prin Corjăuţi şi care va ajunge până la Pomârla. Va fi un traseu foarte rapid şi foartescurt între Vama Racovăţ şi Vama Siret. Iniţial, ne-am gândit să-l facem pe o asociaţie de dezvoltare intercomunitară dar analizând ghidurile, am constatat că nu prea era mare avantaj şi am decis să depune două proiecte. Terminăm în cel mai scurt timp finanţarea obţinută pe OG 28”, a declarat pentru btonline.ro, Ioan Butnaru, primarul comunei Hilişeu.

Proiect de alimentare cu apă

Una din priorităţile executivului primăriei rămâne accesarea unui proiect cu finanţare europeană în vederea realizării unui sistem de alimentare cu apă şi a unui sistem de canalizare. O astfel de investiţie poate fi realizată doar cu fonduri europene dar în momentul de faţă proiectul realizat nu este eligibil şi se aşteaptă o altă linie de finanţare.

„Am pregătit un poiect destul de pretenţios, un proiect de alimentare cu apă a comunităţii Hilişeu Crişan, cel mai mare sat din comună, aproximativ 1800 de suflete. Conform ghidului de finanţare nu suntem eligibili pentru a accesa un proiect european deoarece trebuie minim 2000 de locuitori. Stăm cu acel proiect de alimentare cu apă şi canalizare, aşteptăm Programul Operaţional Regional şi sperăm că vor aborda sub altă formă aceste finanţări”, a adăugat primarul comunei Hilişeu.

Cămine culturale şi un centru de zi pentru copii

În afara proiectelor care vizează infrastructura rutieră şi alimentarea cu apă, executivul primăriei Hilişeu mai vizează realizarea unui cămin cultural în satul Iezer, modernizarea căminului cultural din Hilişeu Horia şi deschiderea unui centru de zi pentru copii.

„Mai avem o serie de investiţii din buget local. Vorbim de o sală de festivităţi, o investiţie de circa trei miliarde de lei vechi care va fi realizată din bugetul local. Este o sală de festivităţi care va fi realizată lângă noua şcoală din satul Hilişeu Cloşca. Am depus două proiecte la CNI pentru cămin cultural în satul Iezer şi reabilitare, dotare, modernizare cămin cultural în satul Horia. Muncim pe două şantiere mici. Avem un centru de zi pentru copii în incinta în care funcţionează biblioteca, biblionetul, cabinetul medical, o farmacie şi centrul de sănătate publică local. Avem un spaţiu adecvat pentru a face un astfel de centru de zi. De asemenea, renovăm o fostă şcoală care ar fi trebuit demolată. După o expertiză s-a constatat că este destul de solidă şi o vom transforma în casa satului Corjăuţi. Va fi practic un cămin la dispoziţia locuitorilor din acel sat pentru a face evenimentele pe care ei le doresc”, a precizat Ioan Butnaru, primarul comunei Hilişeu.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Comuna Hiliseu Horia
DorohoiNews.ro, 29-02-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Închiriez apartament

Închiriez apartament
Închiriez apartament cu 2 camere în Olinescu, mobilat, utilat, detalii la tel 0740015398

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro