Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

prefectura

Într-o primă întâlnire cu secretarii din judeţ, prefectul Dan Nechifor, alături de corpul juriştilor din Instituţia Prefectului, le-a reamintit acestora prevederile legale pe care trebuie să le respecte în activitatea desfăşurată la nivelul administraţiei locale.

O serie de deficienţe constatate de Instituţia Prefectului de-a lungul timpului, a făcut necesară această instruire debutată, însă, sub semnul sărbătorilor primăverii.

După urările obişnuite pentru luna martie, reprezentantul Guvernului în teritoriu a atenţionat că nu întotdeauna este respectat termenul legal de trimitere a documentelor administrative către Prefectură, pentru efectuarea controlului şi obţinerea avizului de legalitate.

„Ţin să vă reamintesc, aşa cum precizează normele din domeniu, că, fără avizul de legalitate al Prefectului, hotărârile de consiliu şi dispoziţiile primarilor nu există, nu pot fi aplicate. Vă rog să ţineţi cont de termenele legale şi de faptul că dumneavoastră sunteţi garantul legalităţii în activitatea desfăşurată în primării.”, le-a transmis prefectul.

Întâlnirea cu cei peste 70 de secretari din judeţ a avut loc joi, 10 martie, în Sala Iorga a palatului administrativ, cadru în care specialiştii Prefecturii au detaliat deficienţele constatate în relaţia juridică dintre instituţii.

În acest context, a fost solicitată o atenţie sporită pentru redactarea actelor administrative, acestea trebuind să cuprindă temeiul legal explicit, documentaţia aferentă înregistrată oficial, notele de fundamentare şi toate anexele ce stau la baza fiecărei hotărâri de consiliu local. Termenele şi condiţiile de convocare a şedinţelor de consiliu, ordinare, extraordinare, sau „de îndată”, comunicarea măsurilor de remediere a deficienţelor unor hotărâri, termenele de răspuns la petiţiile adresate de cetăţeni, dar şi obligaţia de a actualiza şi completa informaţiile publice de pe site-urile primăriilor au fost alte câteva aspecte semnalate.

Secretarii au fost înştiinţaţi şi asupra programului de control de fond ce va fi realizat în acest an de către juriştii Prefecturii, un număr de 13 administraţii locale, din municipii, oraşe şi comune, urmând să fie verificate pe probleme de legalitate în lunile iulie – august.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

prefectura
DorohoiNews.ro, 10-03-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane
Societate comerciala din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere (cife) și autocamioane. ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro