Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Modernizare UPU (1)

Lucrările de modernizare a Unității de Primire Urgențe (UPU) sunt pe ultima sută de metri, constructorul urmând ca, în cel mai scurt timp, să notifice Consiliul Județean Botoșani pentru a se demara procesul de recepție.

„Este o investiție importantă în sistemul sanitar botoșănean, care se va resimți în creșterea calității actului medical de urgență. Nu a fost ușor de pus în operă acest proiect cu finanțare europeană, dar cu determinare și implicare s-au depășit toate piedicile și botoșănenii vor beneficia de condiții care vor rivaliza cu cele din clinicile de top. Modernizarea sistemului sanitar botoșănean este un proces continuu, iar Consiliul Județean are pregătite noi proiecte care sunt în diferite stadii de implementare”, a declarat Doina Federovici, care alături de vicepreședintele Dorin Birta, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, Doina Caba, managerul UPU, Ramona Guraliuc, și echipa de proiect au inspectat lucrările de la UPU. 

În prezent, se realizează amenajarea zonei exterioare și ultimele finisaje în interior. „Am insistat ca lucrările să fie bine făcute, pentru că este o investiție importantă. Partea din curtea spitalului prinsă în proiect va beneficia de un nou strat de asfalt, iar spațiile verzi vor fi regândite, astfel încât noul UPU să aibă și utilitate, dar și să se încadreze bine din punct de vedere al urbanismului”, a declarat Dorin Birta. 

Pentru modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe, Consiliul Județean a accesat o finanțare europeană prin POR 2014-2020. Valoarea inițială a proiectului a fost de 8,6 milioane de lei. Ulterior, din cauza exploziei prețurilor la materialele de construcție, manoperă și combustibil, Consiliul Județean a suplimentat fondurile cu 2,5 milioane de lei.

Modernizarea Unității de Primiri Urgențe presupune extinderea cu o nouă clădire. Aceasta va avea o suprafață de 324,6 metri pătrați și un regim de înălțime P+1. De asemenea, va fi modernizat Corpul A al Unității de Primiri Urgențe, unde se va monta și o copertină de 240,5 metri pătrați. La capitolul dotări se vor achiziționa opt echipamente medicale performante, dispozitive medicale și echipamente de mobilier.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Modernizare UPU (1)Modernizare UPU (3)Modernizare UPU (2)Modernizare UPU (4)Modernizare UPU (5)
DorohoiNews.ro, 19-04-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat

SC angajează persoană pentru secretariat
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat. Număr contact: 0751201821

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro