Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Drumul Strategic  - Strat de uzura 01

Modernizarea Drumului Strategic avansează într-un ritm rapid, devansând cu mult graficul de lucrări asumat de constructor.

Pe Lotul 1 al Drumului Strategic, Șipote – Răuseni – Călărași și Dângeni – Brăteni (Dobârceni) – Mihălășeni, constructorul toarnă în aceste zile stratul de uzură, urmând ca în această vară să notifice Consiliul Județean pentru recepție. „Un prim sector de drum, cel dintre Răuseni și Călărași a fost turnat, iar de astăzi se va lucra pe sectorul Răuseni – Rediu – Șipote. În cel mai scurt timp va fi abordat și sectorul Dângeni – Brăteni (Dobârceni) – Mihălășeni. Avem parte de un constructor foarte serios, care a înțeles importanța acestui proiect pentru botoșăneni și care a lucrat bine și repede și va termina cei 30 de kilometri cu aproape un an mai devreme decât termenul prevăzut în contract. Vom avea un drum de calitate, care va contribui la dezvoltarea integrată a zonei”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Lucrările avansează rapid și pe celelalte două loturi ale Drumului Strategic. „Pe Lotul 3, Blândești – Todireni, lucrările au un grad de execuție de 75%, iar pe Lotul 2, Răuseni – Dângeni, stadiul a depășit 40%. Constructorul a anunțat că, pe un prim sector de 13 kilometri din Lotul 3, va începe să toarne stratul de uzură, urmând ca cel mai târziu în toamnă să finalizeze lucrările pe întregul lot. De asemenea, pe Lotul 2, constructorul așterne acum primul strat de asfalt, lucrările ajungând la Todireni. Acesta a promis că până în toamnă va finaliza întregul lot de 51 de kilometri. În paralel, va începe lucrările la rigole, șanțuri, trotuare și accese pe proprietăți”, a declarat Doina Federovici. Valoarea proiectului Drumului Strategic va depăși 110 milioane euro, iar aproximativ 30% din sumă va fi asigurată de Consiliul Județean Botoșani.

„Este o lucrare mare, finanțată prin fonduri europene, dar pentru care și efortul bugetar pe care-l va face Consiliul Județean Botoșani este unul important. Botoșănenii, în special cei din sudul județului, cunosc eforturile uriașe pe care împreună cu echipa Consiliului Județean le-am făcut pentru a urni acest proiect și iată că rezultatele încep să se vadă”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Drumul Strategic  - Strat de uzura 01Drumul Strategic  - Strat de uzura 02Drumul Strategic  - Strat de uzura 03Drumul Strategic  - Strat de uzura 04Drumul Strategic  - Strat de uzura 05Drumul Strategic  - Strat de uzura 06Drumul Strategic  - Strat de uzura 07Drumul Strategic  - Strat de uzura 08Drumul Strategic  - Strat de uzura 10Drumul Strategic  - Strat de uzura 12Drumul Strategic  - Strat de uzura 13
DorohoiNews.ro, 06-06-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere partier proaspat varuit si partial mobilat in calea plevnei. 00306947237652. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro