Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Cseke Attila - Doina Federovici - Marius Budai

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, au semnat, joi, 26 ianuarie 2023, două dintre contractele de finanțare pentru modernizarea drumurilor județene prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Este vorba de modernizarea DJ291K, Lozna – Călinești – DN29C – Talpa, și DJ293A, Coțușca – Viișoara Mică – Viișoara. Valoarea celor două contracte de finanțare este de 50 de milioane de lei, echivalentul a 10 milioane de euro.

„Județul are nevoie de investiții în infrastructură, iar Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» reprezintă o soluție pentru realizarea acestora. Alături de domnul ministru Attila Cseke am semnat astăzi contractele de finanțare pentru modernizarea drumurilor județene Viișoara – Coțușca și Lozna – Călinești. Este vorba de aproximativ 10 milioane de euro, bani pe care-i aducem în județ în demersul nostru de a moderniza cât mai mult din drumurile care sunt încă de piatră, pentru că vrem să dezvoltăm județul în integralitatea sa”, a declarat Doina Federovici.

Prezent la semnarea contractelor, ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că echipa social-democrată din structura guvernamentală susține toate proiectele județului Botoșani. „Avem nevoie de cât mai multe proiecte de infrastructură la nivelul județului. Vom promova aceste proiecte pentru că doar așa vom putea dezvolta județul, vom putea menține forța de muncă în zonă și să reducem decalajul față de alte regiuni ale țării”, a declarat ministrul Marius Budăi.

La Ministerul Dezvoltării mai sunt în evaluare alte trei proiecte depuse de Consiliul Județean Botoșani pentru finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”: 
– DJ294A, Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24C (7,8 km); 
– DJ294B, Dobârceni – Murguța – Ștefănești (10,6 km);
– DJ291D, Oroftiana; Baranca – Bajura (10 km).

„Prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” se vor moderniza 40 de kilometri de drumuri județene care, în acest moment, sunt de piatră. Am eficientizat modul de lucru, am scurtat timpii de realizare a investițiilor”, a reiterat Doina Federovici.

În cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, consiliile județene au primit, fiecare, câte 140 de milioane de lei, echivalentul a peste 28 de milioane de euro.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Cseke Attila - Doina Federovici - Marius Budai
DorohoiNews.ro, 26-01-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat

SC angajează persoană pentru secretariat
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat. Număr contact: 0751201821

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro