Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

pers-cu-handicap

O serie de aspecte reliefate în urma ultimelor audienţe l-au determinat pe prefectul Dan Nechifor să solicite o diagnoză a modalităţilor prevăzute de cadrul legislativ pentru acordarea sprijinului oferit de stat pentru persoanele cu handicap. Informaţiile transmise de primăriile din judeţ, de Casa Judeţeană de Pensii, dar şi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului arată o serie de inechităţi şi dezechilibre, care, de multe ori, îi debusolează pe beneficiari.

Astfel, conform legii, persoanele cu handicap grav au dreptul să aleagă între un asistent personal, angajat de către primăria  unde are domiciliul, sau plata unei indemnizaţii pentru un însoţitor, care nu este, însă, angajat cu carte de muncă.

Cum e şi firesc, cea mai avantajoasă variantă pentru persoana care are un bolnav în îngrijire, este să fie angajată.  Sarcina ce revine primăriilor, însă, este, de multe ori, greu de suportat. Din totalul de aproape 3.000 de însoţitori, doar 1150 sunt angajaţi ca asistenţi personali în schemele de personal ale primăriilor. Dificultăţile cu care se confruntă primarii şi consiliile locale pentru plata acestora sunt mari. În Vorona, spre exemplu, comuna cu cel mai mare număr de persoane cu handicap, cu drept de însoţitor, edilul şef face eforturi mari pentru acoperirea bugetară a celor 38 de salarii pentru asistenţii personali şi plata a 27 de indemnizaţii pentru însoţitori. Mulţi dintre primari se văd nevoiţi să convingă beneficiarii să opteze pentru indemnizaţie şi să degreveze astfel bugetul local. În comuna Cristineşti, edilul şef a reuşit să găsească înţelegere, astfel încât toţi cei 24 de beneficiari au însoţitori şi nu asistenţi personali. Chiar şi aşa primarul Marinel Ştredie a comunicat prefectului că are un deficit de 10.000 de lei pentru plata acestor drepturi până la sfârşitul anului.

Mari nedreptăţi apar, însă, şi din cuantumul indemnizaţiilor pentru însoţitori. În funcţie de instituţia prin care se plătesc, acestea remunerează acelaşi obiect de activitate – în speţă îngrijirea unei persoane cu handicap- cu trei sume diferite. Indemnizaţiile plătite prin intermediul casei Judeţene de Pensii sunt de 698 de lei, cele care se dau de către primării sunt, de cele mai multe ori, în valoare de 755 de lei, în timp ce indemnizaţiile pentru însoţitorii persoanelor cu handicap vizual primesc 969 de lei, plăţile făcându-se prin DGASPC. Aceasta pentru că valoarea de referinţă a calculului este punctul de pensie, în primul caz, şi salariul minim pe economie în celelalte cazuri, majorarea acestuia nefiind luată în calcul de multe dintre primării. Situaţia centralizată arată că primăriile plătesc, în prezent, 1300 de indemnizaţii, Casa de Pensii, aproape 650, în timp ce DGASPC, aproape 900.

„Situaţia va fi şi mai tensionată, odată cu majorarea salariului minim pe economie din vară. Diferenţele vor fi şi mai mari, oamenii vor trebui să aleagă din nou varianta cea mai avantajoasă. Vor fi noi nemulţumiri, noi sarcini bugetare pentru domnii primari.”, explică prefectul Dan Nechifor.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu va semnala inechităţile create de către hăţişurile legislative, atât la Guvern cât şi parlamentarilor botoşăneni, în speranţa că pe viitor se va găsi o manieră unitară de a se plăti aceste drepturi financiare.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

pers-cu-handicap
DorohoiNews.ro, 08-04-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Vând stoloni de căpșuni, soi foarte aromat și productiv, cu prețul de 1 leu/ stolon. Comanda ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați
Societate comercială din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro