Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Destinatia Anului 2023 (2)

„Tărâmul sfinților, Botoșani” a intrat în cea de a treia etapă de jurizare a celei mai importante competiții de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”. La sfârșitul săptămânii trecute s-a încheiat votul publicului și al juriului, format din 100 de personalități: bloggeri, influenceri, jurnaliști,  specialiști și reprezentanți ai administrațiilor publice, selectați de organizator.

Peste 315 mii de voturi au fost înregistrate pentru cele 60 de destinații finaliste din cele nouă categorii. Rezultatele obținute în urma votării de către public și juriu vor avea, fiecare, o pondere de 33,3% în punctajul final. Celelalte 33,3 procente ale punctajului vor fi stabilite în urma unei cercetări sociologice efectuate pe un eșantion reprezentativ de turiști.

„Ne-am mobilizat exemplar și mulțumim tuturor celor care s-au alăturat campaniei noastre de promovare a județului Botoșani, un tărâm cu un tezaur cultural unic și nemuritor, pe a cărui meleaguri s-au născut marile genii Eminescu – Enescu – Iorga – Luchian, dar și un pământ binecuvântat, cu numeroase lăcașuri de cult. Pelerinajul ecumenic în ținutul Botoșaniului are o simbolistică valoroasă, de cunoaștere și de simțire duhovnicească, edificiile religioase locale adăpostind valori inestimabile, de la icoane unice sau făcătoare de minuni, manuscrise, picturi și fresce vechi, până la detalii arhitecturale din diferite stiluri și secole. Mulțumim celor care au votat «Tărâmul sfinților, Botoșani» și care au crezut că acesta poate fi «Destinația Anului 2023»”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani. 

Rezultatele finale ale competiției vor fi anunțate pe 27 aprilie, la Palatul Culturii din Iași, unde va avea loc Gala „Destinația Anului 2023”.

„«Tărâmul sfinților, Botoșani» este un prim demers de promovare a județului Botoșani. Vom continua să dezvoltăm acest concept, atât cât stă în puterea autorității locale, pentru că traseele turistice ecumenice din județul Botoșani, deși sunt puțin cunoscute marelui public, oferă trăiri sufletești unice, dar și priveliști pitorești, un adevărat rai verde pentru iubitorii de natură. Ca autoritate județeană, ne-am propus să promovăm tărâmurile de poveste de la noi din județ, aceste minunate comori uitate de lume. Reiterez invitația de a le vizita, de a le descoperi și de a le populariza. Este în puterea noastră, a tuturor, să facem cunoscute aceste tărâmuri minunate și binecuvântate de Dumnezeu”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Destinatia Anului 2023 (2)Destinatia Anului 2023 (1)Destinatia Anului 2023 (3)
DorohoiNews.ro, 10-04-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!
Cu adâncă durere în suflete, vă anunțăm că cel ce a fost soț, tată, bunic și străbunic, ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Familia îndurerată anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a dragului nostru tată și ...

Tichet de masă găsit

Tichet de masă găsit
A fost gasit un tichet de masa la benzinaria de langa Biserica Învierea Domnului (preot Adam). ...

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul „Depozit material ...

Vând teren

Vând teren
Vand teren loc de casa intravilan Pascari terenul dispune de toate utilitatile pret avatajos.Relati la ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vând apartament 2 camere, 48 mp, str. GRIGORE GHICA -în fața liceului-, scara din mijloc. ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE
SC BENCHEA AGROFERM SRL angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII ...

Caut loc de muncă!

Caut loc de muncă!
Bună ziua! Caut loc de muncă, orice domeniu! Permis categoria B,C. Am experiență pe 3,5 tone tur ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro