Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

Sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, situat pe strada Uzinei, nr.3, din municipiul Botoșani, intră în reabilitare, pentru următorii doi ani. Modernizările se fac în baza proiectul „Îmbunătățirea Managementului Riscului la Dezastre”, derulat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, încă din anul 2020, prin Banca Mondială. 

În etapa preliminară demarării subproiectului, se realizează o analiză a riscurilor de mediu și a riscurilor sociale asociate cu activitățile ce urmează a fi implementate.

În conformitate cu standardele și politicile Băncii Mondiale, Unitatea de Implementare a Proiectului (UIP) din cadrul IGSU dorește să se asigure că impactul acestei investiții asupra comunității și a mediului este unul pozitiv, iar eventualele inconveniente provocate ca urmare a desfășurării lucrărilor vor fi gestionate, astfel încât efectele acestora să fie minime.

În acest sens, a fost elaborat un Plan de Management de Mediu și Social – PMMS, care a fost publicat și poate fi consultat pe pagina web a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, dar și în format tipărit la sediul unității.

În măsura în care considerați că, activitățile desfășurate ar putea să vă afecteze sau dacă aveți informații sau idei care ar putea ajuta, puteți să consultați documentele atașate, accesând următorul link: https://www.isubotosani.ro/consultare.html și să transmiteți opiniile, sugestiile sau recomandările dumneavoastră.

Pentru aceasta aveți la dispoziție următoarele posibilități:
- să completați formularul atașat și să îl transmiteți prin poștă sau direct la sediul IGSU din București, Bulevardul Dimitrie Pompeiu nr 10A – în atenția Unității de Implementare a Proiectului „Îmbunătățirea Managementului Riscului la Dezastre” sau la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, din municipiul Botoșani, strada Uzinei nr. 3.
- să transmiteți telefonic, la numărul de telefon 0231 508015, int. 27115 (între orele 08.00-16.00), sugestiile, opiniile și recomandările;
- să scrieți pe email la adresa [email protected];
- să participați la dezbaterea publică organizată în data de 13 aprilie 2023 ora 11:00, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, din municipiul Botoșani, strada Uzinei, nr. 3. Se poate participa și online (solicitând linkul de acces la adresa de email [email protected]).

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

1
DorohoiNews.ro, 10-04-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane
Societate comerciala din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere (cife) și autocamioane. ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro