Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Gaz

A fost aprobat un nou obiectiv de investiţie, al cărei cerere de finanţare a fost depusă de Primăria Municipiului Dorohoi în vederea includerii în Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Este vorba de „Extindere sistem de distribuţie gaze naturale în localitatea Dealu Mare, Municipiul Dorohoi, Judeţul Botoşani”, investiţie considerată ca fiind prioritară şi justificată de faptul că în prezent necesarul de gaze naturale pentru nevoile gospodărești din localitatea Dealu Mare nu este asigurat.

Sistemul de transport al gazelor naturale va fi realizat prin montarea unei conducte de distribuție a gazelor naturale în lungime de 7.769 m şi a unei surse de alimentare. De asemenea, se vor efectua branșamente la 290 de clienți casnici şi 6 clienţi noncasnici, cât şi montarea de posturi de reglare-măsurare (cu debit < 1.000 mc), stații de reglare-măsurare (cu debit > 1.000 mc) şi răsuflători.

Durata de implementare a obiectivului de investiții este de 36 luni şi are o valoare totală de 10.288.829,29 lei cu T.V.A.

Investiţia vine în completarea altor trei proiecte pentru care Municipiul Dorohoi a primit finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, a căror valoare depășește 35 de milioane lei (7 milioane euro). Acestea vizează extinderea rețelei de apă şi a sistemului de canalizare menajeră în municipiul Dorohoi şi modernizarea străzii Herța.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Gaz
DorohoiNews.ro, 11-09-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Florisol Dorohoi angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei)

Florisol Dorohoi angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei)
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei) la secția de producție ...

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane
Societate comerciala din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere (cife) și autocamioane. ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
Cu profundă durere şi cu inimile apăsate de tristețe, colectivul Colegiul Național „Grigore ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro