Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Lotul 2 - Drumul Strategic  (5)

Constructorul Lotului 2 al Drumului Strategic a notificat Consiliul Județean că a terminat lucrările pe toată lungimea de 51,194 de kilometri. De asemenea, inspectează lucrarea pe întreaga sa lungime și finalizează toate documentele  pentru ca, în cel mai scurt timp, să emită ultimele situații de lucrări și să solicite demararea procesului de recepție. 

„Modernizarea Drumului Strategic a fost obiectivul prioritar pe care l-am angajat înainte de preluarea mandatului. Chiar dacă mulți nu ne dădeau nicio șansă să implementăm în timp util cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din județ, cu multă muncă și determinare, am reușit să finalizăm modernizarea celor 106 kilometri. Este cea mai mare investiție realizată în județul Botoșani, investiție care va ajuta la dezvoltarea județului nostru și pe care o vom continua cu Drumul Vămii, astfel încât axa Vama Rădăuți-Prut – Coțușca – Drăgușeni – Săveni – Vlăsinești – Hănești – Dângeni – Trușești – Albești – Todireni – Hlipiceni – Răuseni – Rediu (Iași) să devină cu adevărat una strategică, străbătând județul de la nord la sud”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, care a mulțumit tuturor celor care s-au implicat sau au vegheat la implementarea cu succes a acestui proiect.

„Pe lângă echipa de proiect a Consiliului Județean, constructori, proiectanți, diriginți de șantier, supervizori, un rol foarte important în succesul acestui proiect l-au avut și reprezentanții locuitorilor comunelor prin care trece Drumul Strategic. Propunerile lor și problemele pe care le-au sesizat cu celeritate au fost recepționate și rezolvate, astfel încât, la final, să avem un drum cât mai bun și care să corespundă celor mai înalte exigențe”, a mai spus Doina Federovici.

Drumul Strategic măsoară 106 kilometri, reprezentând peste 16% din totalul rețelei de drumuri județene din Botoșani. Primele două loturi ale acestei axe rutiere, Lotul 1 (Mihălășeni – Dobârceni – Dângeni, respectiv Călărași – Răuseni – Șipote) și Lotul 3 (Gorbănești – Blândești – Sulița – Lunca – Todireni) au fost recepționate.

„Prin modernizarea Drumului Strategic rezolvăm una dintre cele mai grave probleme ale rețelei de drumuri județene, care a ajuns la un nivel bun, comparabil cu cel din județele dezvoltate. Vom continua să punem accent pe lucrările de infrastructură rutieră, Consiliul Județean Botoșani având în implementare mai multe proiecte în acest sens”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

Proiectul Drumului Strategic din Botoșani este primul proiect de infrastructură rutieră finanțat prin Programul Operațional Regional din regiunea Moldovei. Valoarea actualizată a Drumului Strategic este de aproximativ 110 milioane de euro, din care 63 de milioane de euro este finanțarea europeană, iar 47 de milioane de euro sunt asigurate de către Consiliul Județean.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Lotul 2 - Drumul Strategic  (5)Lotul 2 - Drumul Strategic  (3)Lotul 2 - Drumul Strategic  (4)Lotul 2 - Drumul Strategic  (6)Lotul 2 - Drumul Strategic  (1)Lotul 2 - Drumul Strategic  (2)
DorohoiNews.ro, 19-09-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Dumnezeu să o ierte!

Dumnezeu să o ierte!
Cu tristețe în suflet anunțăm trecerea la cele veșnice a celei ce a fost sotie, mamă și bunică ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

inchirioez garsoniera

dorohoinews.ro
ofer spre inchiriere garsoniera in cartierul Victoriei Pt detalii sunati la nr 0778720249

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de colega noastră, prof. Tatiana ...

Angajăm asistent medical de farmacie

Angajăm asistent medical de farmacie
Angajăm asistent medical de farmacie, CV-urile se pot depune la Farmacia Magistra din Dorohoi, B-dul ...

Vând apartament

Vând apartament
Proprietar - apartament 2 camere decomandate cu balcon, 52mp + boxa 2x3, parter, cartierul Plevna (vis ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro