Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

mistreti

Un grup de fermieri, însoţiţi de primari, i-au explicat prefectului Dan Nechifor că sunt disperaţi de pagubele enorme făcute de porcii mistreţi.

Discuţiile au avut loc joi, 29 aprilie, în prezenţa reprezentanţilor Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor şi ai Gărzii Forestiere, botoşănenii arătând că problemele cauzate de acest tip de vânat sunt mai mari ca niciodată. În turme ce ajung şi la 100 de exemplare, sălbăticiunile distrug sute de hectare de culturi agricole, stricând păşunile şi ajungând să mănânce din gospodăriile oamenilor.

„S-au înmulţit foarte mult şi sunt flămânzi. Nu li se dă de mâncare de către administratorii fondului de vânătoare.” „Am două săptămâni de când umblu cu maşina pe câmpuri ca să mă apăr de ei. Trec prin toate gardurile, ajung să mănânce la mine în grajd.” „Am însămânţat 5 hectare de două ori, pentru că au mâncat porumbul din pământ, boabă cu boabă.” „Nu vrem să se ajungă la un război tacit cu administratorii fondurilor de vânătoare”, sunt câteva din plângerile fermierilor.

Primarii celor mai afectate comuni au solicitat, totodată, identificarea unor soluţii pentru despăgubirea fermierilor, plângându-se de cadrul legal existent care oferă avantaje doar vânătorilor, nu şi oamenilor păgubiţi. „Trist este că vin la noi oameni săraci şi în vârstă, care trăiesc de pe un hectar de pământ, devastat acum de mistreţi. Unde să-i trimit eu, ca primar, să depună plângeri şi să scoată documente pentru dosare de despăgubiri, care oricum nu se dau?”, a explicat Marcel Chelariu, primarul de Suharău.

În urma discuţiilor, prefectul Dan Nechifor a explicat că va solicita în regim de urgenţătuturor administratorilor fondurilor de vânătoare să ia măsuri pentru limitarea pagubelor făcute de mistreţi. Să asigure hrana, paznicii şi să raporteze cu celeritate măsurile luate şi efectivele sălbăticiunilor avute sub pază.

Totodată, reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a angajat să transmită către guvernanţi, dar parlamentari, un memoriu ce urmează să fie semnat de către toţi primarii comunelor afectate, prin care să se solicite despăgubiri, dar şi modificarea legislaţiei ce nu-i protejează, în prezent, pe cei păgubiţi.

„Vă rog să transmiteţi acelaşi mesaj şi prin intermediul Asociaţiei Comunelor din România, pentru că am constatat personal că este bine reprezentată la nivelul Moldovei şiştie să se facă ascultată. În plus, ceea ce ţine de Prefectură, vă garantez că se va face.”, a explicat prefectul Dan Nechifor.

Conform datelor oferite de ing. Adrian Dorofteiu, din cadrul Gărzii Forestiere, la nivelul judeţului Botoşani, sunt cca 1700 de porci mistreţi, iar cota de vânătoare, pentru acest an, a fost dublată la aproape 800 de exemplare, tocmai pentru a se diminua fenomenul pagubelor produse. Fermierii prezenţi la întâlnirea cu prefectul şi-au exprimat mari rezerve privind numărul total de mistreţi, explicând că, din cele văzute cu ochii lor, efectivul real este cu mult mai mare.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

mistreti
DorohoiNews.ro, 28-04-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Gimnaziului Kogălniceanu Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Gimnaziului Kogălniceanu Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împărtășește durerea ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre
Șlincu Victor (69 ani) N. 05.05.1956 – D.26.01.2025 Cu inimile împietrite de durere ...

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colegii de la FCA DOROLACT sunt alături de Dana Bulat la trecerea în neființă a soțului Marian ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, soția, copiii și nepoții anunță încetarea din viață a dragului ...

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe
Conducerea şi întregul colectiv al Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi sunt ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro