Demers pentru protejarea râului Jijia. Primăria Dorohoi face apel pentru racordarea la sistemul public de canalizare

8 dec. 2023, Administratie
Demers pentru protejarea râului Jijia. Primăria Dorohoi face apel pentru racordarea la sistemul public de canalizare

Conform H.G. 714/26.05.2022 şi a Legii nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, cu modificările și actualizările ulterioare, toți utilizatorii, persoane fizice și juridice, inclusiv cei care au sisteme proprii de alimentare cu apă, au obligativitatea de a se racorda la sistemele publice de canalizare existente sau nou înființate. 

Apa uzată deversată necontrolat (pe sol, în apele de suprafață) are un impact negativ asupra mediului, contaminând aerul, solul și pânza freatică din zonă, cu consecințe grave, ce pot duce până la îmbolnăvirea populației. 

Având în vedere sesizările făcute de cetățeni în cursul anului, cu precădere privind poluarea Râului Jijia, Primăria Municipiului Dorohoi face apel către proprietarii riverani Râului Jijia ce nu sunt racordați la rețeaua de canalizare, să inițieze demersurile necesare racordării la sistemul public de canalizare. 

Nerespectarea de către utilizatori a obligațiilor prevăzute în legislația sus-menționată constituie contravenție și se sancționează cu amenda cuprinsă între 2000 lei și 4000 lei, sau poate constitui infracțiune, în cazul racordării/utilizării ilegale (fără acordul operatorului), a serviciilor publice de apă și de canalizare.

Vă mulţumim pentru înţelegere!!!

Sursa: DorohoiNews.ro