Prim pas făcut de Primăria Dorohoi în proiectul de achiziție a microbuzelor și autobuzelor electrice

15 mar. 2024, Administratie
Prim pas făcut de Primăria Dorohoi în proiectul de achiziție a microbuzelor și autobuzelor electrice

Consilierii locali au aprobat, la începutul lunii februarie, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Alimentare cu energie electrică și amenajarea amplasamentelor pentru stațiile de reîncărcare electrice” din cadrul proiectului „Înnoirea parcului auto pentru transport public local în zona Dorohoi”. 

Astfel, Primăria Dorohoi face un prim pas dintr-un amplu proiect de achiziții de mijloace de transport în comun electrice, care include, pe lângă stația de reîncărcare prezentă, achiziția a cinci microbuze, două autobuze de 10 metri lungime precum și stațiile de reîncărcare aferente acestora. Totodată, include o stație de reîncărcare rapidă pe traseu pentru microbuze și autobuze și alte două stații electrice alocate comunei Văculești, care este membru partener în proiect. Valoarea totală a proiectului este estimată la peste 13 milioane de lei, din care 11 milioane de lei (fără TVA) fonduri nerambursabile din PNRR.

Astfel, întru-un prim pas de creare a infrastructurii necesare a proiectului, Consiliul Local a aprobat suma de 241.000 de lei, sumă alocată pentru lucrările de construcții necesare pentru branșarea punctelor de reîncărcare a utilajelor electrice dar și pentru activitățile de proiectare și asistență tehnică, costul efectiv al stațiilor fiind incluse în prețul autobuzelor și microbuzelor.

Autor: DorohoiNews.ro

Sursa: DorohoiNews.ro