Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

DJ Oroftiana-Baranca-Bajura_001

Un nou sector de drum este modernizat de Consiliul Județean prin intermediul Direcției Județene de Drumuri și Poduri. O asociere condusă de firma botoșăneană Transasfalt Prod a primit ordinul de începere și a demarat lucrările la DJ291D, Oroftiana; Baranca – Bajura.

Predarea amplasamentului către constructor s-a realizat ieri în prezența Doinei Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a vicepreședintelui Dorin Birta, a senatorului Lucian Trufin, a deputaților Alexandra Huțu și Dan Șlincu, precum și a primarilor Viorel Atomei (Hudești), Alin Gârbaci (Darabani) și Marcel Chelariu (Suharău). 

„Am promis că vom moderniza acest drum și ne ținem de cuvânt. Este un drum important, paralel cu Prutul, care unește unele dintre cele mai nordice localități ale țării și sper ca modernizarea lui să aducă noi oportunități de dezvoltare a zonei”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Sectorul de drum județean de piatră care va fi modernizat are o lungime de 10,2 kilometri, din care 2 kilometri sunt în comuna Suharău, 3,55 kilometri în comuna Hudești, iar 4,66 kilometri aparțin de orașul Darabani. Soluția tehnică pentru sistemul rutier presupune realizarea unei fundații din balast de 40 de centimetri, peste care se va turna un strat de 20 de centimetri de balast stabilizat și două straturi de asfalt de 10 centimetri.

Valoarea totală a investiției este de peste 50 de milioane de lei (10 milioane de euro), din care 10 milioane de lei o reprezintă finanțarea guvernamentală, iar 40 de milioane de lei (peste 8 milioane de euro) cea asigurată de Consiliul Județean Botoșani.

„Ne dorim lucrări de calitate, care să dureze în timp. Avem încredere că mesajul nostru a fost pe deplin înțeles de către constructori, care sunt determinați să lucreze la fel de bine ca și pe celelalte drumuri județene pe care le-au făcut în ultimii ani”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

Sectorul de drum Oroftiana; Baranca – Bajura face parte din cele pentru care Consiliul Județean Botoșani a obținut finanțare în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, care este continuarea firească a Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). „În cadrul Programului «Anghel Saligny» mai avem în diferite stadii de execuție alte patru proiecte de modernizare, astfel că, la finalul implementării lor, vom avea încă 40 de kilometri de drum județean asfaltați”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Cele patru sectoare de drum județean aflate în plin proces de modernizare sunt:
DJ293A, Coțușca – Viișoara Mică – Viișoara (6 kilometri)
DJ 294A, Avrămeni – Panaitoaia – D. Cantemir – DN 24C (7,8 kilometri)
DJ 294B, Ștefănești – Murguța – Dobârceni (10,6 kilometri)
DJ 291K, Lozna (DJ291B) – Călinești – DN 29C – Talpa (7,22 kilometri)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

DJ Oroftiana-Baranca-Bajura_001DJ Oroftiana-Baranca-Bajura_002DJ Oroftiana-Baranca-Bajura_003DJ Oroftiana-Baranca-Bajura_004DJ Oroftiana-Baranca-Bajura_005DJ Oroftiana-Baranca-Bajura_006DJ Oroftiana-Baranca-Bajura_007DJ Oroftiana-Baranca-Bajura_008
DorohoiNews.ro, 29-03-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre
Șlincu Victor (69 ani) N. 05.05.1956 – D.26.01.2025 Cu inimile împietrite de durere ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro