Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

CJ_03

Zi de mare sărbătoare la Unitatea de Asistență Medico-Socială (UAMS) Mihăileni!

Doina Federovici, președinte al Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Dorin Birta vicepreședintele CJ Botoșani, senatorul Lucian Trufin, deputații Marius Budăi, Alexandra Huțu, Dan Șlincu, consilierul de stat Florin Gavril, primarul comunei Mihăileni, Barbacariu Ioan Laurențiu, consilieri județeni, conducerea executivă a UAMS Mihăileni, angajați și beneficiari ai instituției au participat astăzi la inaugurarea și slujba de sfințire a noii clădiri a UAMS Mihăileni. 

Investițiile finanțate de către Consiliul Județean Botoșani la UAMS Mihăileni se ridică la aproximativ 500 de mii de euro și constau în construirea și dotarea unui nou corp de clădire pentru personalul administrativ și spălătorie. Investiția a fost necesară pentru creșterea cu 10 paturi a numărului de locuri în cadrul UAMS Mihăileni și pentru asigurarea circuitelor medicale conform noilor reglementări legale. De asemenea, a fost realizat un nou gard pentru împrejmuirea curții unității medico-sociale.

„În timp ce în alte județe, Consiliile Județene au decis să închidă Unitățile de Asistență Medico-Socială, noi le-am păstrat pe toate cele șase și le dezvoltăm. Inaugurarea acestei investiții la UAMS Mihăileni este o etapă a unui plan de investiții complex, pe care Consiliul Județean Botoșani îl are în implementare în domeniul social. Obiectivul nostru, al Consiliului Județean, este să finalizăm investițiile în curs și să demarăm altele noi, pentru că suntem datori să asigurăm cele mai bune condiții seniorilor aflați în grija personalului unităților de asistență medico-socială din subordinea Consiliului Județean”, a declarat Doina Federovici. 

La rândul său, vicepreședintele Dorin Birta susține că UAMS Mihăileni avea nevoie de un sediu nou. „Consiliul Județean Botoșani a găsit cele mai bune soluții pentru dezvoltarea domeniului social. UAMS Mihăileni este un etalon în ceea ce privește serviciile pe care le oferă. Sunt convins că prin investiția pe care am făcut-o, calitatea serviciilor medico-sociale va crește”, a spus Dorin Birta. 

Investiția de la UAMS Mihăileni nu este singulară, în urmă cu jumătate de an fiind inaugurat un corp nou de clădire la UAMS Ștefănești. Consiliul Județean Botoșani a realizat documentațiile tehnice pentru construirea unor noi pavilioane pentru beneficiari la UAMS „Elena Popovici” Flămânzi și UAMS Ștefănești, proiecte depuse la CNI și care se află în lista sinteză. De asemenea, la UAMS Sulița se va realiza o centrală fotovoltaică pentru asigurarea consumului propriu.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

CJ_03CJ_01CJ_02CJ_04CJ_05CJ_06CJ_07CJ_08CJ_09CJ_10CJ_11CJ_12CJ_13CJ_14CJ_15
DorohoiNews.ro, 03-06-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de colega noastră, prof. Tatiana ...

Angajăm asistent medical de farmacie

Angajăm asistent medical de farmacie
Angajăm asistent medical de farmacie, CV-urile se pot depune la Farmacia Magistra din Dorohoi, B-dul ...

Vând apartament

Vând apartament
Proprietar - apartament 2 camere decomandate cu balcon, 52mp + boxa 2x3, parter, cartierul Plevna (vis ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro