Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

3

În județul Botoșani există în prezent șapte unități administrativ-teritoriale fără medic de familie, iar 44% dintre medicii de familie activi au peste 60 de ani, ceea ce indică un deficit sistemic cu risc ridicat de accentuare în următorii ani. În fața acestei situații, prefectul județului a decis să se implice direct și să aducă la aceeași masă instituțiile și autoritățile care pot contribui la identificarea și implementarea de soluții.

Joi, 13 noiembrie, la Instituția Prefectului – Județul Botoșani a avut loc o întâlnire de lucru cu reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate (CASS), Direcției de Sănătate Publică (DSP) și Colegiului Medicilor, alături de primarii localităților fără medic de familie. Discuțiile au vizat atât dificultățile cu care se confruntă comunitățile afectate, cât și modalitățile legale prin care pot fi sprijiniți medicii care aleg să își deschidă un cabinet în mediul rural.

Reprezentanții CASS au prezentat beneficiile și mecanismele existente pentru un medic de familie nou-venit într-o comunitate rurală. De asemenea, au fost discutate facilitățile pe care primăriile le pot oferi, în limitele legii, pentru a face aceste localități mai atractive pentru profesioniștii din domeniul sănătății.
„Lipsa medicilor de familie este o problemă serioasă pentru județul Botoșani și afectează direct viața oamenilor. De aceea am considerat necesar să inițiez această discuție și să reunim instituțiile și autoritățile locale implicate. În perioada următoare, vom continua acest dialog și vom sprijini comunitățile în eforturile lor de a atrage medici. Este o responsabilitate comună, care trebuie asumată din timp”, a declarat prefectul Raluca Curelariu.

În continuarea demersurilor, CASS va transmite tuturor primăriilor din mediul rural o informare detaliată privind beneficiile prevăzute de convențiile pentru medicii ce aleg să profeseze în comunități rurale. Totodată, Instituția Prefectului va transmite autorităților locale un material privind facilitățile pe care acestea le pot pune la dispoziție, precum și cadrul legal aplicabil.

Prefectul Raluca Curelariu transmite mulțumiri reprezentanților CASS, DSP, Colegiului Medicilor, primarilor prezenți și echipei din cadrul Instituției Prefectului pentru deschiderea și implicarea demonstrată în cadrul acestei întâlniri, subliniind importanța cooperării instituționale în gestionarea unei probleme care afectează direct sănătatea oamenilor.

Instituția Prefectului va continua să monitorizeze situația și să faciliteze colaborarea între instituțiile din sănătate și administrațiile locale, astfel încât accesul populației la servicii medicale de bază să poată fi îmbunătățit și protejat pe termen lung.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

3
DorohoiNews.ro, 15-11-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia
Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a mamei și bunicii noastre, Lionte Aurelia. ...

Vând Peugeot 307 urgent

Vând Peugeot 307 urgent
Peugeot 307,1600 cmc, 2002 an fabricație, gri, cutie viteze automata

Vând bicicletă fitness

Vând bicicletă fitness
De vanzare bicicleta fitness, mai multe detalii la telefon 0773369687

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro