Poliția Municipiului Dorohoi ar putea avea acces la sistemul de monitorizare video

29 aug. 2015, Administratie
Poliția Municipiului Dorohoi ar putea avea acces la sistemul de monitorizare video

Municipalitatea a inaugurat joi, 27 august 2015, un sistem de monitorizare video a traficului rutier printr-un program transfrontalier.

În cadrul evenimentului, primarul municipiului Dorohoi a propus ca acest proiect să fie extins în așa fel încât să aibă acces și Poliția Municipiului Dorohoi pentru a eficientiza intervențiile și a ușura munca poliției.

„Ne bucurăm de intențiile domnului primar de a extinde și la noi acest sistem deoarece imaginile ne-ar fi de mare folos pentru documentarea noastră și pentru identificarea unor persoane sau autoturisme. Și totuși în condițiile în care, coroborat cu alte probe, vor fi aceste imagini un mijloc de probă rămâne la situația instanței și ne pot fi de folos.”, a declarat pentru Dorohoi News, comisar șef Marcel Prichici, șeful Poliției municipiului Dorohoi.

Acest proiect are denumirea de „Sisteme de siguranță și informare în traficul rutier” și are o valoare totală de 54.000 lei din care 50.000 lei sunt nerambursabili. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

Sursa: DorohoiNews.ro