Primăria municipiului Dorohoi a revenit oficial în vechiul sediu reabilitat – VIDEO/FOTO

29 dec. 2016, Administratie
Primăria municipiului Dorohoi a revenit oficial în vechiul sediu reabilitat – VIDEO/FOTO

Administrația dorohoiană a inaugurat joi, 29 decembrie 2016, noul sediu al Primăriei Municipiului Dorohoi.

Festivitatea a început cu o slujbă de sfințire organizată de un sobor de preoți conduși de pr. Stelian Ciurciun, Protopop al Protopopiatului Dorohoi. După sfințire, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi, a adresat mulțumiri tuturor celor care au contribuit la această investiție și a menționat faptul că se ține de cuvânt și în acest an nu va primi urătorii în fața unei clădiri goale.

După aproximativ şapte ani, timp în care a fost în reparaţii, clădirea primăriei din centrul Dorohoiului, a revenit la destinaţia iniţială. Reabilitarea clădirii s-a făcut în două etape. Prima a fost de consolidare exterioară, lucrări finanţate de Compania Naţională de Investiţii şi a doua etapă, cea de reabilitare a interioarelor, lucrări finanţate de la bugetul local. Costurile totale ale investiţiei s-au ridicat la aproximativ 20 de miliarde de lei vechi. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (25)