Administraţia Locală a municipiului Dorohoi a organizat miercuri, 30 septembrie 2015, la Casa Municipală de Cultură, o conferinţă de presă pentru prezentarea stadiului proiectului „REABILITARE ȘI MODERNIZARE URBANĂ ÎN MUNICIPIUL DOROHOI”.
Acest proiect de anvergură este implementat de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi și este finanțat prin Programul Operațional Regional, Axa prioritară 1: „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere”, Domeniu major de intervenţie 1.1: „Planuri integrate de dezvoltare urbană”.
Valoarea totală a proiectului este de 34.343.488,58 lei, din care 27.200.733,98 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
Obiectivul general al proiectului este creşterea rolului economic al centrului urban, îmbunătăţirea accesibilităţii şi a legăturilor cu ariile înconjurătoare, creşterea calităţii vieţii şi crearea de noi locuri de muncă, prin reabilitarea infrastructurii urbane. Totodată, prin acest proiect se urmărește crearea unui mediu favorabil pentru activitățile socio-economice prin reabilitarea infrastructurii urbane și creșterea gradului de mobilitate al populației prin realizarea de investiții în infrastructura stradală.
Perioada de implementare a proiectului este 28 septembrie 2011 – 27 decembrie 2015. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro



















