Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Intalnicre Cod Fiscal_1

Prefecţii, şefii Administraţiilor Financiare Judeţene şi inspectorii şefi ai Inspectoratelor Teritoriale de Muncă din întreaga ţară au fost convocaţi astăzi în videoconferinţă la care au participat ministrul de interne, Carmen Dan, ministerul muncii, Lia- Olguţa Vasilescu şi ministrul de finanţe Ionuţ Mişa, tema discuţiilor fiind modificările aduse Codului Fiscal.

Dată fiind solicitarea celor trei miniştri, ca informaţiile să fie diseminate către liderii sindicali şi reprezentanţii patronatelor din toate judeţele, în această după-amiază a fost convocată şedinţa Comisiei de Dialog Social.

Prefectul Dan Şlincu a reluat prezentarea modificărilor ce vor fi aplicate Codului Fiscal, dat fiind că membrii Comisiei de Dialog Social primiseră anterior  materialul informativ (ataşat în mail), explicând motivele care au dus la implementarea acestora şi care vor fi avantajele ce vor decurge din acestea.

Membrii sindicatelor au cerut garanţii că vor exista pârghii legale prin care angajatorii vor fi obligaţi să schimbe prevederile contractelor individuale de muncă, astfel încât salariile brute să fie majorate. Reprezentantul patronatelor a explicat faptul că organismul se delimitează clar de acei angajatori care nu vor respecta legea şi care vor ajunge să plătească salarii mai mici angajaţilor lor.

La finalul şedinţei, prefectul Dan Şlincu le-a cerut atât reprezentanţilor sindicatelor cât şi ai patronatelor să transmită în cel mai scurt timp posibil observaţiile lor la materialul prezentat, acesta urmând să fie direcţionat Guvernului.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Intalnicre Cod Fiscal_1Intalnicre Cod Fiscal_2Intalnicre Cod Fiscal_3
DorohoiNews.ro, 07-11-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
Cu profundă durere şi cu inimile apăsate de tristețe, colectivul Colegiul Național „Grigore ...

Florisol Dorohoi angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei)

Florisol Dorohoi angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei)
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei) la secția de producție ...

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane
Societate comerciala din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere (cife) și autocamioane. ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro