Din cauza unei avarii produse pe conducta Ø 225 mm PHD, la intersecţia străzilor Calea Plevnei cu Oborul Nou, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoşani a fost nevoită să întrerupă furnizarea alimentării cu apă potabilă la consumatorii situaţi pe următoarele străzi: Calea Plevnei cuprinsă între str. Duzilor şi Oborul Nou, Sălciilor, Colonel Vasiliu, Drochia, N. Bălcescu.
Lucrările pentru remediere sunt de anvergura, echipele de intervenţie lucrând deja pentru remedierea acesteia.
Societatea Nova Apaserv își cere scuze față de abonații afectați și îi asigură că se va interveni cu operativitate pentru finalizarea lucrărilor astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus.



















