Autoritățile locale înștiințează cetățenii de faptul că, prin strategia de dezvoltare durabilă a municipiului Dorohoi orizont 2023 au fost prevăzute măsuri de dezvoltare pentru revitalizarea spațiului urban prin înfiinţarea de noi parcuri, grădini publice, scuaruri şi aliniamente în municipiu, reabilitarea şi modernizarea celor existente.
În scopul îndeplinirii obiectivelor strategiei, Municipiul Dorohoi a depus pentru finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 proiectul realizarea unei zone de agrement in municipiul dorohoi prin reutilizarea terenului din zona polonic care a fost admisă în următoarea etapă a procesului de evaluare și selecție, respectiv evaluarea tehnică și financiară.
Ceea ce ne propunem este extinderea suprafetei spațiilor verzi din Muncipiul Dorohoi cu o suprafață de aproximativ 61.500 metri pătrați și dotarea spațiilor verzi din proiect cu mobilier urban, crearea de facilități de agrement și petrecere a timpului liber pentru comunitate.
Întreaga arie va avea delimitări realizate din linii de platani, astfel încât să se realizeze zone individuale de picnic, odihnă, etc. Amenajarea zonei a fost concepută cu vegetație înaltă atât pe perimetrul parcului cât și pe marginea aleilor principlale sau secundare. Un labirint verde va fi realizat din plante cu înălțimea de 1,75-2 m. Este prevazută o fântână arteziană la nivelul pavajului compusă din 20 de jeturi verticale, un loc de joacă pentru copii și un skatepark.
Valoarea proiectului este de 16.701.989,40 lei.
















