Primăria Municipiului Dorohoi declanșează un amplu program de salubrizare sub egida „Luna curățeniei”

2 apr. 2018, Administratie
Primăria Municipiului Dorohoi declanșează un amplu program de salubrizare sub egida „Luna curățeniei”

Primăria Municipiului Dorohoi, ca în fiecare an, declanșează în această perioadă un amplu program de salubrizare a municipiului sub egida „Luna curățeniei”.

La activitate sunt așteptați să ia parte toți agenți economici, asociații de proprietari și persoane fizice dornice să trăiască într-un mediu curat și plăcut. Campania de salubrizare începe în data de 1 aprilie 2018 și durează până pe 30 aprilie 2018, cu dorința de a fi respectată pe întreg parcursul anului.

De aceea, facem apel la toţi cetăţenii municipiului Dorohoi, la asociaţiile de proprietari/locatari şi la toate societăţile economice/instituţiile publicesa participe la activităţile de bună gospodărire şi înfrumuseţare a municipiului nostru.

Luna Curățeniei presupune printre altele:
- întreținerea corespunzătoare a imobilelor, atât la exterior cât şi la interior;
- asigurarea curăţeniei trotuarelor, aleilor pe porţiunea din dreptul blocului, a locurilor de joacă pentru copii şi a locurilor de parcare pe care le folosesc;
- întreţinerea zonelor verzi aferente blocurilor;
- evacuarea şi depozitarea deşeurilor menajere rezultate în urma acţiunii de curăţenie, numai în spațiile special amenajate;
- colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile.

Sperăm că veți trata aceste aspecte cu maximă seriozitate pentru a asigura și cu ajutorul dumneavoastră un aspect cât mai curat și civiliza  municipiului Dorohoi.

Primar,
ing. Dorin Alexandrescu

Sursa: DorohoiNews.ro