Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

investire subprfect

Sala mare a Palatului Administrativ a găzduit astăzi, ceremonia de învestire în funcţie a noului subprefect al judeţului, Elena Coşman.

Funcţionari din Instituţia Prefectului, şeful Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu, şefii unităţilor militare, protopopul Lucian Leonte, precum şi şefii instituţiilor deconcentrate au asistat la ceremonia în cadrul căreia prefectul Costică Macaleţi a dat citire hotărârilor de guvern privind eliberarea din funcţia publică de subprefect a lui Gelu Ţigănucă şi numirea în funcţia de subprefect a Elenei Coşman.

După ce a depus jurământul în noua funcţie, Elena Coşman a mulţumit tuturor. „Doresc să mulţumesc celor care au avut încredere în mine şi m-au nominalizat pentru această funcţie. Sunt onorată să-mi desfăşor activitatea într-o echipă de profesionişti şi sper într-o colaborare bună în interesul judeţului", a declarat subprefectul Elena Coşman.

Fostul subprefect, Gelu Ţigănucă a ţinut să transmită câteva gânduri „Astăzi are loc o predare de ștafetă pentru funcția de subprefect. Vreau să mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și care au avut încredere în mine. Dle prefect, vă mulțumesc pentru siguranța și echilibrul pe care mi le-ați transmis în multe momente de decizie. Colectivul Instituției Prefectului este un colectiv frumos de care m-am atașat și care rămâne în inima mea. În activitatea pe care am desfășurat-o, m-am înconjurat de profesioniști, oameni deosebiți și pot să spun că în acțiunile și activitățile pe care le-am întreprins împreună, am obținut rezultate pe măsură. Plec așadar cu sentimentul datoriei împlinite. Trebuie să fiu sincer și să recunosc că mi-aș fi dorit ca mandatul meu să înceteze altfel. Dar, Dumnezeu mi-a oferit o altă lecție. Sper să o fi învățat. Doresc dnei subprefect Elena Coșman succes în activitatea pe care o va desfășura, iar dvs. tuturor, celor de față vă spun la revedere și vă doresc multă sănătate. Dumnezeu să ne ajute!”, a susţinut Gelu Ţigănucă.

De remarcat a fost şi emoţia fostului subprefect, care era aproape de lacrimi. După aplauzele celor din sală ce au urmat discursului fostului subprefect, prefectul Costică Macaleţi a avut o replică.

„Am asistat de multe ori la instalări şi învestiri în Prefectură, dar sper ca cea de astăzi să fie un exemplu de bună practică, în sensul că să ne respectăm între noi şi să lăsăm loc de bună ziua", a spus Costică Macaleţi.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

investire subprfectinvestire subprfect (2)investire subprfect (7)investire subprfect (5)investire subprfect (6)investire subprfect (3)investire subprfect (4)
DorohoiNews.ro, 03-11-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp
Ofer spre închiriere spațiu în suprafață totală de 410 mp în Dorohoi, str. Vlad ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Angajez doamnă pentru o bătrână

Angajez doamnă pentru o bătrână
Caut doamnă pentru îngrijirea unei batrane, regim intern în localitatea Zamostea detalii ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Închiriez in Dorohoi apartament cu 2 camere str. Aleea Primăverii, et. 2, rel. 0751763878.

Ofer garsonieră de închiriat

Ofer garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandata,mobilată,și utilată în Plevna Str.Aleea Criva ...

Vând teren Intravilan în Braesti

Vând teren Intravilan în Braesti
3700 metri patrati intravilan Braesti cu o deschidere de 32 metri liniari Curentul se afla in fata terenului ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro