Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

fermieri 8 iun001

Prefectul Dan Şlincu, senatorul Lucian Trufin, conducerea DSVSA şi a Colegiului Medicilor Veterinari au fost sesizaţi de un grup de fermieri din comuna Cordăreni în privinţa lipsei de colaborare cu medicul veterinar care a concesionat serviciile de specialitate.

Oamenii se plâng de faptul că nu primesc la timp crotaliile pentru animalele abia fătate şi spun că de la lună la lună, preţul acestor crotalii creşte. De exemplu, dacă până în iunie, o crotalie costă 10 lei, din august au fost informaţi că aceasta va costa 12 lei.

O altă problemă este aceea că deşi tratamentul obligatoriu anticărbunos este gratuit, medicul veterinar a solicitat suma de 1.200 de lei pentru vaccinarea efectivului de 400 de oi. „Prioritatea pentru domnul doctor este microciparea câinilor, pe motiv că el are pe stoc o mie de microcipuri şi nu are ce face cu ele. Numai că mie mi-au paralizat două câini după ce li s-a pus microcipul şi nu mai vreau să-mi nenorocesc şi ceilalţi câini. La fel, când m-am dus la el să-mi iau adeverinţa şi fişa cu numărul de crotalii, necesare la subvenţia APIA, am fost înjurat şi nu am primit nimic”, susţine unul dintre fermieri.

Un alt agricultor a sesizat, prin petiţia depusă la Instituţia Prefectului, că medicul nu şi-a deschis punct de lucru în comună şi că nu este de găsit niciodată când este nevoie de servicii medicale. De asemenea, medicul nu eliberează acele situaţii statistice necesare fermierilor şi nici chitanţe pentru serviciile prestate.

Prefectul Dan Şlincu i-a invitat la Instituţia Prefectului pe directorii DSVSA, Minodora Vasiliu şi Elena Coşman, pe senatorul Lucian Trufin, pe vicepreşedintele Colegiului Medicilor Veterinari, filiala Botoşani, medicul veterinar Vasile Negrii, precum şi doi dintre fermierii din Cordăreni, însoţiţi de primarul Cristian Dumitraş. În urma discuţiilor, s-a ajuns la concluzia necesităţii unei verificări în comună, atât în privinţa veridicităţii afirmaţiilor fermierilor cât şi a modului de respectare a contractului încheiat de medicul veterinar concesionar cu DSVSA.

„Vreau să trag un semnal de alarmă în privinţa modului în care trebuie să ne facem treaba cu toţii. Nu ne obligă nimeni să facem o anumită meserie, dar mai bine nu încurcăm atâţia oameni. În mai multe rânduri am fost sesizaţi de fermieri în legătură cu modul defectuos în care colaborează cu reprezentanţii unor instituţii sau prestatori de servicii. Încercăm să rezolvăm astfel de situaţii neplăcute, în limitele legale”, a declarat Dan Şlincu.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

fermieri 8 iun001fermieri 8 iun000fermieri 8 iun002
DorohoiNews.ro, 08-06-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat

SC angajează persoană pentru secretariat
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat. Număr contact: 0751201821

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro