Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Pasaport

Noua lege privind prelungirea termenelor pașapoartelor electronice a fost adoptată și se află la promulgare. În București va fi deschis un nou centru pentru pașapoarte.

Luni, 11 iunie a.c., la sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc o videoconferință cu prefecții, precum și cu șefii serviciilor de pașapoarte și înmatriculări de la nivelul întregii țări.

Principala temă de discuție a fost legată de modul de organizare a activității pentru perioada de vară, astfel încât să se evite aglomerarea la ghișeele de eliberare a documentelor de călătorie sau a permiselor de conducere/certificatelor de înmatriculare.

Cu acest prilej, ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a făcut o informare asupra stadiului proiectului de act normativ pentru modificarea legislației privind pașapoartele, subliniind că acesta conține cel puțin două reglementări care ar trebui să conducă la reducerea aglomerațiilor: 

„Noua lege prevede prelungirea termenului de valabilitate a pașaportului electronic de la 5 la 10 ani, însă cea mai importantă schimbare este aceea că pașapoartele simple temporare (cele cu valabilitate de 1 an) se vor elibera în termenul de 3 zile numai atunci când există o urgență dovedită. Altfel, termenul de eliberare este același ca în cazul celui electronic. Această modificare va determina ca un număr cât mai mare de cetățeni să opteze pentru un pașaport electronic cu o durată mai mare de valabilitate și să nu mai avem același număr mare de solicitări în fiecare an”, a declarat ministrul Carmen Dan.

Legea se află în prezent la promulgare, urmând ca apoi să fie publicată în Monitorul Oficial. Intrarea în vigoare se va face în 30 de zile de la publicare, fapt pentru care, pentru prima parte a verii se impun și alte măsuri administrative care să evite aglomerațiile la ghișee.

Aceste măsuri administrative au fost prezentate de secretarul de stat Mihai Chirică, printre acestea enumerându-se: introducerea posibilității de plată la CEC a taxelor pentru pașapoarte, permise și plăcuțele de înmatriculare; prelungirea programului de lucru în județele unde se înregistrează un număr mare de cereri pentru eliberarea documentelor de călătorie; delegarea sau detașarea de personal; deschiderea unor noi ghișee sau puncte de lucru.

În cadrul videoconferinței s-a discutat inclusiv despre delegarea sau detașarea a 12 angajați de la Direcția Generală de Pașapoarte la Serviciul de Eliberarea a Pașapoartelor din București și la Serviciul de Eliberarea a Pașapoartelor din Ilfov, pentru perioadele 15 iunie - 15 august și 15 august – 15 octombrie. 

Ministrul Carmen Dan l-a felicitat pe prefectul Municipiului București pentru demersurile întreprinse în vederea deschiderii unui nou centru de eliberare a pașapoartelor într-un mall din Capitală, acest punct fiind cel de-al doilea după deschiderea punctului din Plaza România. Noul punct urmează să fie deschis luna viitoare într-un mall din sectorul 3 al Capitalei.

La solicitarea ministrului afacerilor interne, Carmen Dan, directorii generali ai serviciilor de pașapoarte și de înmatriculări vehicule se vor deplasa în teritoriu, acolo unde apar probleme, astfel încât ele să fie gestionate corespunzător și în cel mai scurt timp.


ZiareBotosani.ro



ZiareBotosani.ro.ro



GALERIE FOTO

Pasaport
DorohoiNews.ro, 11-06-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Hidroplasto Botosani

PUBLICITATE

Farmacia Magistra

PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

Info Turism Dorohoi

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Dental Center Dorohoi

PUBLICITATE

Constructii Dorohoi

PUBLICITATE

Fir intins Dorohoi

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

PARTENERI

Dorohoi News

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

EVENIMENTE

ZiareBotosani.ro

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


EVENIMENTE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm șofer profesionist, categoria D

Angajăm șofer profesionist, categoria D
Angajăm șofer profesionist, categoria D, pentru transport de persoane. Relații la telefon: 0745 330 ...

Magazinul Fest-Dorohoi angajează vânzătoare

Magazinul Fest-Dorohoi angajează vânzătoare
Magazinul Fest-Dorohoi - bijuterii din argint, angajează vânzătoare pentru perioada concediului ...

SC angajează personal necalificat

SC angajează personal necalificat
Angajez personal necalificat ingrijitor curte 1 persoana, sortator compactor 1 persoana, mecanic auto ...

Zeci de locuri de muncă pe litoral! SC angajează în condiții excelente

Zeci de locuri de muncă pe litoral! SC angajează în condiții excelente
Societate Comercială deținătoare a mai multor restaurante pe litoral angajează în condiții ...

SC din Dorohoi angajează zugrav – zidar

SC din Dorohoi angajează zugrav – zidar
Societate comercială din Dorohoi angajează zugrav - zidar. Relații la telefon 0231611991 sau 0754200416

SC din Dorohoi angajează șofer TIR benă cereale

SC din Dorohoi angajează șofer TIR benă cereale
Societate Comercială din Dorohoi angajează șofer TIR benă cereale. Relații la telefon 0754200415

Fabrică de tâmplărie PVC din Suceava angajează muncitori

Fabrică de tâmplărie PVC din Suceava angajează muncitori
Societate comercială din Suceava (fabrică de tâmplărie PVC - ferestre și uși) angajează în ...

SC din Dorohoi angajează în condiții optime meseriași în construcții

SC din Dorohoi angajează în condiții optime meseriași în construcții
SC PALAS-PRODUCTIV SRL angajează în condiții optime meseriaşi în construcții: zidari, ...

Asociația Dă Speranță Vieții angajează două persoane

Asociația Dă Speranță Vieții angajează două persoane
Asociația „Dă Speranță Vieții” angajează două persoane pentru următoarele posturi: 2 ...

Vand apartament cu 4 camere

Vand apartament cu 4 camere
Vând apartament cu 4 camere in cartier Doja, Al. Prieteniei. Este decomandat, etaj 2, suprafata ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro