Cetățenii municipiului Dorohoi vor plăti mai mult pentru colectarea gunoiului după ce consilierii locali au votat luni, 9 noiembrie 2015, într-o ședință extraordinară, majorarea tarifului pentru colectarea gunoiului de la populație.
Deși primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, nu a fost de acord cu această decizie, acesta semnând proiectul de hotărâre prin care tariful rămânea neschimbat, consilierii au majorat tarifele. Dorin Alexandrescu a lipsit de la această ședință și nu a avut drept la replică.
Din pricina acestui fapt, începând de anul viitor vom plăti 6,5 lei/lună/persoană pentru colectarea gunoiului în loc de suma de 5,5 lei/lună/persoană. Deși inițial reprezentanții SPL au solicitat un tarif de 8,5 lei/lună/persoană, consilerii locali au ales un tarif intermediar, dar totuși mai mare decât cel plătit de dorohoieni în anul 2015.
Autor: DorohoiNews.ro



















