Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Alee Dealu Mare-Dorohoi_01

După ce consilierii locali l-au aprobat, iată că proiectul „Construire trotuare în Dealu Mare” este în plină desfășurare în această perioadă.

„Este o promisiune mai veche pe care am făcut-o și iată că acum se realizează. După cum se vede, peste tot în municipiul Dorohoi sunt lucruri de făcut și de aceea spun că tot ceea ce s-a vorbit și tot ceea ce spuneam legat de alte lucrări făcute pe Dorohoi trebuie și un pic de răbdare pentru că este foarte greu să lucrezi peste tot și mai ales este greu să bugetezi lucrările pentru că banii ar trebui foarte bine drămăluiți în așa fel încât să ajungă pentru toate lucrările.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.

Reamintim faptul că aceste lucrări sunt necesare cu atât mai mult cu cât, accesul copiilor din cartierul Dealu Mare spre Școala Gimnazială „Cornestone” și restul municipiului Dorohoi se făcea pe Drumul Național 29B. Acest lucru reprezenta un real pericol pentru copii și se impunea realizarea unui trotuar paralel cu Drumul Național, trotuar ce va face legătura între stația de autobuz și Școala Gimnazială „Cornestone”.

„Acolo, în Dealu Mare, era o lucrare absolut necesară pentru că foarte mulți copii din Dealu Mare fac școala la Corerstone sau în altă parte în oraș. Fapt pentru care, de multe ori făcând acel drum pe jos, era un drum periculos și am hotărât să feresc traseul acestora de partea carosabilă. În prima etapă această lucrare va fi făcută până la școala Cornerstone, urmând ca anul viitor să legăm zona de oraș cu acea zonă. Acest lucru presupune continuarea acestei alei prin pădurea cu pini, modernizând cărarea pavată până acum cu pietre. După ce vom finaliza această lucrare, aceasta poate deveni și o arteră de promenadă în zona respectivă.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Alee Dealu Mare-Dorohoi_01Alee Dealu Mare-Dorohoi_02Alee Dealu Mare-Dorohoi_03Alee Dealu Mare-Dorohoi_04Alee Dealu Mare-Dorohoi_05Alee Dealu Mare-Dorohoi_06Alee Dealu Mare-Dorohoi_07Alee Dealu Mare-Dorohoi_08Alee Dealu Mare-Dorohoi_09Alee Dealu Mare-Dorohoi_10Alee Dealu Mare-Dorohoi_11
DorohoiNews.ro, 11-11-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

11.11.2015 la 18:06

Domnule Primar S-au făcut lucruri bune în Dorohoi dar parcarea din fața unității de pompieri a fost decopertată acum un an înainte de alegeri și așa este și acum .Poate intră în atenția dumneavoastră avand în vedere că vine iarna și strada este foarte aglomerată .

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!
Elevii clasei a VI-a A de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial, suprafață 18 mp, cu baie proprie, racordat la apa și curent separat, ...

Închiriez garsonieră zonă centrală

Închiriez garsonieră zonă centrală
Închiriez garsonieră zonă centrală parter: Telefon: 0748993952

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi transmite sincere condoleanțe și profundă compasiune doamnei Roznov ...

Ofer spre închiriere - spațiu comercial

Ofer spre închiriere - spațiu comercial
Ofer spre inchiriere spatiu comercial situat in Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1 Parter - langa ...

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi
Caut îngrijitoare internă pentru femeie în vârstă, imobilizata la pat – Zonă ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str. GRIGORE GHICA, în fața liceului, scara din mijloc. Beci. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro