Astăzi, 4 iunie 2019, la ora 10,00, sala de şedinţe a Primăriei Municipiului Dorohoi a reunit olimpicii români, componenţi ai loturilor naţionale de juniori şi seniori, profesori, care participă în perioada 3-10 iunie la Tabăra de pregătire și selecție a Lotului Național Restrâns de Informatică găzduită de municipiul Dorohoi.
La eveniment au participat domnul Primar, ing. Dorin Alexandrescu, doamna subprefect Daniela Lozneanu, domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, Costică Macaleţi, doamna Inspector Şcolar General Adjunct Paula Gavriluţă, conducerea Liceului „Regina Maria”, instituţie în care se vor desfășura activitățile de pregătire a lotului olimpic.
Participanții au subliniat valoarea şcolii româneşti de informatică, performanţele deosebite obținute de elevii români în acest domeniu, faptul că în spatele acestor rezultate stau sute de ore de studiu în afara orelor de curs. Pentru toate acestea, acești copii deosebiți și profesorii lor, merita toată admirația și prețuirea noastră.
În semn de recunoaştere a meritelor, Primarul municipiului Dorohoi a oferit câte o diplomă şi o medalie celor 24 de elevi olimpici şi profesorilor din comisia ştiinţifică, felicitându-i pentru performanțele obținute și urându-le mult succes în compețițiile olimpice viitoare.



















