Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

intalnire zonala 4

În această săptămână, de marți până joi, reprezentantul guvernului în teritoriu, însoțit de colegi din Inspectoratul Județean pentru Situații Urgență (IJSU), Direcția Sanitar – Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Biroul Județean al Autorității Electorale Permanente (AEP) și Instituția Prefectului, s-au întâlnit cu aleșii locali în șase zone ale județului. 

Motivele acestor întâlniri de lucru au fost reprezentate de trei teme de discuții, respectiv situațiile generate de pesta porcină africană, stadiul pregătirii activităților specifice sezonului rece 2019 – 2020 și pregătirea alegerilor prezidențiale. 

La întâlniri au fost invitați să participe și secretarii generali ai unităților administrativ – teritoriale, șefii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU), medicii veterinari concesionari și reprezentanții fondurilor de vânătoare.

În condițiile în care județul se confruntă cu peste 10 focare de PPA la porcul domestic, fiind o problemă și pe fondurile de vânătoare, reprezentanții DSVSA au solicitat sprijinul primarilor, în sensul unei colaborări și comunicări permanente. De asemenea, aceștia au transmis mesaje și crescătorilor de porcine, să respecte un set minim de reguli de biosecuritate pentru a-și proteja gospodăriile de apariția acestui virus.

În ce privește pregătirile de iarnă, edilii au fost sfătuiți să verifice utilajele de deszăpezire și stocurile de materiale antiderapante, dar să dețină și o evidență clară în ce privește spațiile disponibile pentru cazarea eventualelor persoane surprinse de înzăpeziri. Conducerea ISU a solicitat o situație în acest sens, până pe 15 octombrie. În atenție au fost aduse și persoanele vulnerabile. 

Un apel la pregătire din timp, la adresa primarilor, a fost lansat și de reprezentanții AEP. Aceștia i-au rugat pe edili să se asigure că au la dispoziție toate materialele necesare pentru întocmirea listelor electorale permanente și să amenajeze secțiile de votare, dotate cu toate echipamentele necesare pentru desfășurarea scrutinului fără probleme. 

„Toate aceste teme pe care le-am adus în atenția primarilor sunt foarte importante, mai ales pentru perioada următoare. Urmează alegerile prezidențiale, se apropie și sezonul rece și nu trebuie să scăpăm din vedere nici situațiile de PPA. A devenit deja o obișnuință să facilitez accesul primarilor la sesiuni de infomare, alegând să ne deplasăm în teritoriu”, a precizat prefectul Dan Șlincu.
Cele nouă întâlniri zonale cu toți primarii din județ au avut loc la Trușești, Săveni, Dorohoi, Darabani, Flămânzi și Botoșani.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

intalnire zonala 4intalnire zonala 9
DorohoiNews.ro, 20-09-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane
Societate comerciala din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere (cife) și autocamioane. ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro