Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

11

Consiliul Județean Botoșani, prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri manifestă o preocupare continuă pentru reabilitarea, modernizarea dar și menținerea într-o stare cât mai bună a întregii infrastructuri de drumuri județene de pe întreg teritoriul județului Botoșani.

În acest context, la nivelul anului 2019 s-au efectuat o serie de achiziții de dotări menite să eficientizeze, la nivel maxim, activitatea Direcției Județene de Drumuri și Poduri.

Astfel, una dintre cele mai importante dotări, absolut necesară pentru protejarea drumurilor județene și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă limita maximă de tonaj admisă pentru circulația pe drumurile județene, o reprezintă cele două sisteme automate de cântărire cu tehnologie GPS, care au fost achiziționate și sunt în dotarea DJDP încă de la sfârșitul anului 2019. 

Precizăm că pe lângă cele două cântare, lista de achiziții în anul 2019 pentru Direcția Județeană de Drumuri și Poduri mai cuprinde:
Autoutilaj tip Unimog model U218 cu următoarele dotări:
Braț Multifuncțional Mulag model MKF 400
Cap cositor Mulag model MK 1000
Cap tăietor Mulag model AWS 2200
Plug de zăpadă în „V” Schimdt model KLV 32
Perie frontală Schimdt model VKS 26
Sărăriță Schimdt model STRATOS B 20
Autoutilitară IVECO 3,5 tone, cu ladă
2 Tractoare cu brațe multifuncționale (cupă, plug)
2 Remorci
2 Pluguri în „V” atașabile celor 2 tractoare
2 Cositori
2 Autoturisme Duster (achiziționate prin Programul RABLA)

Sumele necesare acestor investiții au fost asigurate din bugetul Consiliului Județean Botoșani.
Prin achiziția acestor două sisteme moderne de cântărire sperăm să descurajăm această practică a  unor transportatori de a-și încărca peste limita de tonaj admisă, camioanele. Vom implementa această măsură cât mai curând și cu siguranță va avea efectul scontat, și anume protejarea infrastructurii rutiere județene și în special a drumurilor nou asfaltate.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

11689Cantar_portabil_DJDP Botosani_1Cantar_portabil_DJDP Botosani_3
DorohoiNews.ro, 11-02-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro