Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

botosani

Întrunit marți seară în ședință, Guvernul a hotărât să îl înlocuiască pe Alexandru Colbu, tocmai cu adjunctul Dan Nechifor.

Primul reprezentant al Guvernului în Botoșani este de noaptea trecută Dan Nechifor, fost subprefect până ieri și ex-prefect în perioada guvernării tehnocrate, scrie botoșăneanul.ro.

Oficial lui Alexandru Colbu i se reproșează prestația în privința epidemiei de coronavirus. Colbu a secretizat toate ședințele de Comitet Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) în care s-a dezbătut problema temutei gripe, ba chiar și-a folosit purtătorul de cuvânt pentru a da jurnaliștii afară, după ce inițial li se transmisese la una dintre întruniri că pot asista la CJSU.

În timp ce la București se organizează de mai multe ori pe zi conferințe de presă în care se transmite situația la zi privind răspândirea virusului, numărul de îmbolnăviri și de vindecări și măsurile care se iau pentru prevenirea înmulțirii cazurilor de infectare, la Botoșani nici Prefectura și nici CJSU nu au organizat nici măcar o singură astfel de ședință la care să comunice populației situația din județ.

Întreaga comunicare a Prefecturii pe această temă s-a redus la câteva postări pe Facebook, în mare parte dintre ele o bătaie de joc la adresa populației județului care așteaptă de la autorități informații clare, veridice și precise despre această boală.


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



ZiareBotosani.ro.ro



GALERIE FOTO

botosani
DorohoiNews.ro, 11-03-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Panagro

PUBLICITATE

Hidroplasto Botosani

PUBLICITATE

FARMACIA MAGISTRA

Farmacia Magistra

PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

PARTENERI

Artificii Dorohoi

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate din domeniul agriculturii angajează economist. Vezi detalii!

Societate din domeniul agriculturii angajează economist. Vezi detalii!
Societate din domeniul agriculturii angajează economist la o fermă vegetală, obiect activitate - cultură ...

Societate angajează electrician de forță

Societate angajează electrician de forță
Societate din domeniul agriculturii angajează electrician de forță. Se oferă salariu motivant. Informații ...

Delta Con angajează personal. Vezi detalii!

Delta Con angajează personal. Vezi detalii!
Delta Con SRL Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați, în construcții, mecanici, ...

Vând 118 baloți de lucernă

Vând 118 baloți de lucernă
Vând 118 baloți de lucernă, drepți, în Cristinești. Relații la telefon: 0744965391

Sincere condoleanțe transmise de Colectivul Grădiniței „Albă ca Zăpada” din Dorohoi

Sincere condoleanțe transmise de Colectivul Grădiniței „Albă ca Zăpada” din Dorohoi
Colectivul Grădiniței „Albă ca Zăpada” structură a Școlii Gimnaziale „Dimitrie ...

Vând spațiu comercial în Dorohoi

Vând spațiu comercial în Dorohoi
Vând spațiu comercial, în Mun. Dorohoi, str. A. I. Cuza, nr. 8, de 90 mp. Pentru a putea ...

Sincere condoleanțe din partea Școlii „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Școlii „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de prof. Botezatu ...

MIRACOM vine în sprijinul dumneavoastră! Comenzi telefonice

MIRACOM vine în sprijinul dumneavoastră! Comenzi telefonice
Pentru a limita deplasările, SC MIRACOM SRL vine în sprijinul dumneavoastră cu posibilitatea ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
În jocul fulgilor de nea s-a ridicat la cer sufletul celei care a fost FELICIA BOGHIȚOIU - soră, ...

Închiriez apartament pe durată lungă

Închiriez apartament pe durată lungă
Închiriez apartament 2 camere, pe durată lungă de timp, zona Olinescu!!! Relații la tel. 0758648653

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro