Primarul Dorin Alexandescu mulţumeşte dorohoienilor pentru modul în care s-au comportat în timpul celor două luni de stare de urgenţă

14 mai 2020, Administratie
Primarul Dorin Alexandescu mulţumeşte dorohoienilor pentru modul în care s-au comportat în timpul celor două luni de stare de urgenţă

DRAGI DOROHOIENI,
Iată că după două luni în care România s-a aflat în starea de urgență provocată de pandemia de COVID-19, Parlamentul României a aprobat intrarea țării într-o nouă etapă a procesului de gestionare a situației, respectiv starea de alertă.

Evident că această măsură va fi de natură să relaxeze unele restricții, insă trebuie să dăm dovadă și pe viitor de aceeași responsabilitate și de același spirit civic care a făcut ca municipiul Dorohoi să fie ocolit de dramele care au îndoliat anumite localități din țară. De aceea, fac un apel ca în perioada următoare să nu neglijăm măsurile de protecție care vor fi în continuare obligatorii, astfel încât să evităm producerea unor situații nedorite tocmai după ce am reușit să trecem cu bine peste ce a fost mai greu.

Doresc să vă mulțumesc pentru modul în care ați respectat obligațiile impuse prin actele normative emise de Guvern în toată această perioadă, așa cum doresc să mulțumesc și tuturor celor care au acționat prin implicare directă în gestionarea situației de urgență la nivelul Dorohoiului.

Totodată, transmit condoleanțe și întreaga mea compasiune familiilor care în această perioadă și-au pierdut pe cei dragi, dorindu-le în același timp putere pentru a trece peste aceste clipe grele. 

Rog pe toți cetățenii municipiului Dorohoi să se adreseze în continuare cu încredere autorităților locale pentru orice situație care ar apărea în legătură cu pandemia de COVID-19.

Primar,
ing. Dorin Alexandrescu

Sursa: dorohoinews.ro